Angajata Spitalului de Urgenţă Craiova acuzată de trafic de influenţă, din nou la instanţă

0
217

Magistraţii Tribunalului Dolj au amânat procesul Fănicăi Vlad, fostă registrator medical la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, acuzată de trafic de influenţă, pentru 29 ianuarie a.c.. Femeia este acuzată că, în urmă cu câţiva ani, a cerut şi primit 2.900 de euro de la un bărbat, pentru a-i angaja soţia în cadrul spitalului, însă nu şi-a respectat promisiunea. S-a pensionat între timp, bărbatul i-a cerut banii înapoi, însă femeia i-a promis că rezolvă în luna septembrie a anului trecut, în contul sumei respective, la care s-ar mai fi adăugat 1.000 de euro. Numai că nici de această dată nu a ieşit aranjamentul, astfel că femeia a fost denunţată.

Magistraţii Tribunalului Dolj au decis, la primul termen de judecată, să amâne procesul în care Fănica Vlad, registrator medical la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova la data comiterii faptelor, este judecată pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Instanţa a stabilit următorul termen pentru 29 ianuarie a.c., dată până la care se vor depune înscrisuri la dosar, inculpata fiind menţinută sub control judiciar.

Reamintim că la Tribunalul Dolj s-a înregistrat, pe 11 octombrie, anul trecut, un dosar în care craioveanca Fănica Vlad, registrator medical la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova la data comiterii faptelor, a fost trimisă în judecată, sub control judiciar, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, cauză în care cercetările au fost efectuate de ofiţerii de poliţie judiciară ai Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj, din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.), sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Potrivit unui comunicat al DGA, în rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor s-a reţinut faptul că, «pe 12 aprilie 2017, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a fost înregistrat denunţul unei persoane prin care arăta că, în vara anului 2013, i-a remis numitei V.F. (n.r. – Vlad Fănica) suma de 2.900 euro pentru a-şi trafica influenţa asupra unor funcţionari din cadrul instituţiei în care îşi desfăşura activitatea, pentru ca soţia sa să fie angajată pe un post de asistent medical în cadrul aceluiaşi spital. Întrucât până în cursul lunii martie 2017, persoana nu a fost angajată pe postul dorit, denunţătorul i-a solicitat inculpatei V.F. restituirea sumei de 2.900 euro, aspect confirmat de aceasta printr-un angajament scris, datat şi semnat personal, plata urmând să se efectueze în două tranşe. Întrucât inculpata nu şi-a onorat promisiunea, denunţătorul a sesizat aceste aspecte organelor de cercetare penală. În luna septembrie 2017, au fost scoase la concurs mai multe posturi de asistent medical la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, iar V.F. a promis că, în contul sumei de 2.900 euro, la care s-ar fi adăugat cel mult 1.000 euro, va interveni pe lângă persoane cu funcţii de decizie în cadrul instituţiei spitaliceşti în scopul menţionat. În urma concursului, soţia denunţătorului a fost declarată „respins”».

Având în vedere cele constatate în urma administrării probatoriului, pe 8 septembrie a.c., ofiţerii S.J.A. Dolj au pus în executare mandatul de aducere emis de procuror pe numele Fănicăi Vlad, aceasta fiind adusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, unde procurorul de caz a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectă şi punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, fiind instituită măsura preventivă a controlului judiciar.