Trei dintre autorii jafului din Galicea Mare au fost arestaţi

0
651

Trei dintre cei patru tineri despre care s-a stabilit că au jefuit un bărbat din comuna doljeană Galicea Mare, în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2013, au fost arestaţi, ieri, pentru 29 de zile. Al patrulea suspect este căutat în continuare de poliţişti, Tribunalul Dolj urmând să se pronunţe pe 20 ianuarie cu privire la mandatul de arestare cerut în lipsă pe numele său. Oamenii legii au stabilit că tinerii şi-au cumpărat trei autoturisme – două BMW-uri şi un Audi – dar şi 132 de oi şi bunuri electrocasnice din cei peste un milion de lei furaţi. Oamenii legii au reuşit să recupereze doar 200.000 lei şi aproximativ 25.000 euro din prejudiciu.

Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat, ieri, că poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale şi Secţiei 13 Poliţie Rurală Segarcea, cu sprijinul de specialitate al Serviciului de Operaţiuni Speciale Craiova, lucrând sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au reuşit să identifice autorii tâlhăriei comise la sfârşitul anului trecut în comuna Galicea Mare. Reamintim că, în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2013, în jurul orei 04.00, Dumitru Rădoi, de 65 de ani din comuna Galicea Mare a sunat pe 112 anunţând că a fost victima unei tâlhării. Patru bărbaţi necunoscuţi care au prins cumva de veste că ţinea sume mari în locuinţă, au intrat peste el, l-au legat atât pe el cât şi pe soţia sa, în vârstă de 62 de ani, i-au ameninţat cu cuţitul, astfel că oamenii le-au spus unde îşi ţineau banii. Administrator al unei societăţi comerciale cu activităţi agricole, bărbatul avea în casă 700.000 lei şi 100.000 euro (rezultând un total de peste un milion de lei), bani pe care tâlharii i-au luat şi s-au făcut nevăzuţi.

Şi-au cumpărat maşini şi oi

A fost constituită o echipă de cercetare, iar în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii doljeni au reuşit să stabilească autorii faptei. Este vorba despre Flavius Nelu Căldăraru zis „Florin Oaie”, de 22 de ani, Marius Nicolae Badea zis „Manu”, de 22 de ani, ambii din comuna Poiana Mare, Cristian Marian Minae, de 25 de ani, din comuna Gighera şi Ionel Cristinel Badea, de 25 de ani, din comuna Negoi, Dolj. În cursul zilei de joi poliţişti doljeni, sub coordonarea şi cu sprijinul procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au efectuat cinci percheziţii domiciliare, la locuinţele suspecţilor şi la rude ale lor, în comunele Gighera şi Poiana Mare, dar şi filtre rutiere pentru prinderea şi tragerea la răspundere penală a făptuitorilor. Flavius Căldăraru şi Cristian Minae au fost depistaţi şi au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, iar cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Marius Badea a fost depistat în trafic, în apropierea municipiului Lugoj şi ulterior escortat la sediul IPJ Dolj. „Cu ocazia percheziţiilor domiciliare poliţiştii au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor peste 200.000 lei şi peste 25.000 euro, aparatură electronică şi au fost indisponibilazate 3 autoturisme de lux, precum şi 132 ovine, care au fost lăsate în custodie, toate acestea fiind cumpărate de către persoanele în cauză după comiterea faptei”, ne-a explicat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Mai exact, tinerii şi-au cumpărat două autoturisme BMW, un Audi, televizoare cu plasmă, iar banii care le mai rămpseseră i-au ascuns în casă, la unul dintre suspecţi fiind găsiţi bani ascunşi în cuptorul cu microunde. Ieri, cei trei tâlhari prinşi au fost prezentaţi Tribunalului Dolj, iar instanţa a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pe 29 de zile a inculpaţilor Minae Marian Cristian, Căldăraru Nelu Flavius şi Badea Nicolae Marius pe o perioadă de 29 zile, începând de la data de 17.01.2014, până la data de 14.02.2014, inclusiv. Cu privire la mandatul de arestare cerut în lipsă pe numele lui Ionel Cristinel Badea instanţa a dispus disjungerea cauzei şi a stabilit termen de judecată ep 20 ianuarie a.c.

Poliţiştii continuă investigaţiile în vederea prinderii fugarului, care în prezent se sustrage cercetărilor, precum şi pentru recuperarea prejudiciului, după cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.