Prima reuniune a Grupului de lucru pentru monitorizarea și coordonarea implementării proiectelor aprobate la Summit-ul Inițiativei celor Trei Mări

0
353

Vineri, 14 decembrie a.c., sub coordonarea viceprim-ministrului Ana Birchall, a avut loc prima reuniune a Grupului de lucru pentru monitorizarea și coordonarea implementării proiectelor aprobate la Summit-ul Inițiativei celor Trei Mări (I3M) de la București.

Pe agenda reuniunii s-au aflat discuţii referitoare la avansarea proiectelor adoptate în cadrul Summit-ului I3M, pe cele trei axe prioritare (energie, transporturi, digital), și evoluţiile înregistrate privind înfiinţarea Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări.

Ana Birchall a subliniat, în debutul reuniunii, că Summit-ul I3M de la București a fost un moment de referință, fiind primul astfel de Summit care a avut ca rezultat promovarea unor proiecte concrete, de o importanță geostrategică deosebită pentru întreaga regiune. „Echipa Guvernului, sub coordonarea doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă, a contribuit în mod esenţial la succesul Summit-ului, prin identificarea şi promovarea proiectelor prioritare naţionale. România a reuşit, astfel, îndeplinirea obiectivului I3M privind livrarea de rezultate concrete şi proiecte tangibile. Profit de acest moment pentru a transmite, încă o dată, mulţumiri pentru cooperarea foarte bună pe care am avut-o în pregătirea lucrărilor Summitului și ale Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări (I3M)”, a declarat Ana Birchall.

“Am discutat cu colegii miniștri despre stadiul implementării proiectelor agreate în cadrul Summit-ului Iniţiativei celor Trei Mări, desfăşurat la Bucureşti în septembrie, precum şi despre măsurile necesare obţinerii finanţării pentru ca acestea să devină realitate”, a arătat viceprim-ministrul Ana Birchall.

Viceprim-ministrul Ana Birchall a apreciat că, într-un context geopolitic regional complex, Inițiativa celor 3 Mări şi proiectele de interconectare agreate în cadrul acestui format pot deveni un reper al stabilității, securității și dezvoltării economice sustenabile. „Sunt încrezătoare că Inițiativa Trei Mări poate aduce beneficii economice substanțiale statelor membre și vecinilor noștri. Cooperarea mai strânsă în proiectele concrete de interconectivitate dintre țările noastre va servi drept dovadă că, spre deosebire de alte opțiuni, perspectiva comună europeană și euro-atlantică este singura care poate asigura prosperitatea și creșterea durabilă, în acord cu așteptările cetățenilor noștri”, a accentuat Ana Birchall.

Elemente suplimentare:

Inițiativa celor Trei Mări (Three Seas Initiative) este un forum de cooperare regională a țărilor din Europa Centrală și de Est, care sunt membre ale Uniunii Europene.

Inițiativa a fost lansată de Croația și Polonia. Concepută inițial ca o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, Inițiativa (I3M) reunește cele 12 state membre ale UE aflate dispuse pe o axă nord-sud de la Marea Baltică la Marea Adriatică și Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.

Acest format a fost stabilit după cele din Croația (2016) și Polonia (2018). Cu ocazia Summit-ului I3M de la București (septembrie 2018) a fost aprobată, la nivel înalt, o listă de proiecte majore de interconectare în domeniile energiei, transportului și digital.