Începe distribuirea cererilor pentru ajutorul de căldură

0
397

PAGINA UNUDe astăzi, craiovenii pot depune cererile pentru ajutoarele de încălzire a locuinţei. Sistemul este acelaşi ca în fiecare an: cei care locuiesc la bloc şi îndeplinesc criteriile îşi depun solicitările la asociaţiile de proprietari, iar cei care locuiesc la case trebuie să meargă la biroul Primăriei de pe strada „Mitropolit Firmilian” nr. 14.

Înregistrarea cererilor şi declaraţiilor pe propria răspundere de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei se face atât la asociaţiile de proprietari (pentru energie termică), cât şi Biroul Alocaţii, Indemnizaţii, Ajutoare încălzire locuinţe, din strada „Mitropolit Firmilian” nr.14 (în cazul locuinţelor care se încălzesc cu lemne şi gaze naturale), începând cu data de 17 octombrie şi până la data de 20 noiembrie. Cei care depun în această perioadă vor putea beneficia de ajutor pentru luna noiembrie. Autorităţile precizează că persoanele care ratează această perioadă de înscriere mai pot depune, totuşi, cereri şi până pe data de 20 a fiecărei luni, pentru perioada rămasă a sezonului rece, de luni până joi între orele 8.30 – 15.30, şi vineri între orele 8.30 – 13.00. Cu menţiunea că, în acest ultim caz, vor pierde banii pe luna noiembrie.

În ceea ce priveşte actele pe care solicitanţii trebuie să le depună, acestea sunt mai multe, iar asociaţiile de proprietari au obligaţia să le afişeze la fiecare scară de bloc.

O obligaţie pe care o au beneficiarii este să declare corect nivelul veniturilor şi numărul membrilor de familie (dacă componenţa familiei se modifică în una din lunile de iarnă, trebuie să anunţe). Nedeclararea corectă este considerată infracţiune şi, pe lângă pierderea ajutorului, va fi obligatorie sesizarea organelor de urmărire penală în cazul lor.caldura 3

Lista bunurilor interzise

Persoanele care solicită ajutor de căldură trebuie să îndeplinească anumite criterii. Cel mai important criteriu este cel al veniturilor, dar mai sunt şi alte condiţii pe care, de asemenea, trebuie să le respecte. Primăria Craiova a întocmit şi o listă bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei. Conform legii, solicitanţii nu trebuie să aibă alte clădiri în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti; terenurile de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri intravilane să nu depăşească 1.000 de metri pătraţi în zona urbană şi 2.000 de metri pătraţi în zona rurală. Printre altele, să nu aibă autoturism sau motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap. Să nu aibă utilaje agricole şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăşeşte suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie. Beneficiarii nu trebuie, de asemenea, să aibă depozite bancare cu valoare de peste 3.000 de lei.

Cine nu primeşte ajutor de încălzire

Important de ştiut este şi faptul că în cazul în care există un minor care locuieşte cu bunicii, iar părinţii acestuia locuiesc la altă adresă şi nu contribuie la întreţinerea minorului, acesta poate fi asimilat familiei bunicilor doar în condiţiile în care este stabilită măsura plasamentului sau a tutelei, altfel copilul este considerat tot în întreţinerea părinţilor naturali.

În cazul studenţilor care sunt întreţinuţi de părinţi şi care locuiesc separat de aceştia, autorităţile precizează că aceştia nu pot primi ajutor de încălzire. De asemenea, nu primesc ajutor de încălzire cei care locuiesc în gazdă, lipsa vizei de reşedinţă anulează orice drept de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei.caldura 2

Ajutoarele se acordă în funcţie de venituri

Ajutoarele de căldură se acordă în baza unei ordonanţe de guvern, din 2011, iar cei care solicită trebuie să îndeplinească anumite criterii, în principal legate de veniturile pe care le deţin.

De ajutorul bănesc pentru încălzirea locuinţei cu energie termică – şi aici este cea mai mare categorie – beneficiază familiile care realizează venituri de până la 786 lei pe membru de familie şi 1.082 lei de lei, în cazul persoanelor singure, stabilit funcţie de venitul net lunar. Astfel, la un venit de până la 155 de lei pe membru de familie – ajutorul acordat este de 90%; între 155,1 lei şi 210 lei pe membru de familie – un ajutor de 80%; între 210,1 de lei şi 260 lei de lei pe membru de familie – un ajutor de 70%; între 260,1 de lei şi 310 de lei – un ajutor de 60%; între 310,1 de lei şi 355 de lei pe membru de familie – un ajutor de 50%; între 355,1 de lei şi 425 de lei pe membru de familie – un ajutor de 40%; între 425,1 de lei şi 480 de lei pe membru de familie – un ajutor de 30%; între 480,1 de lei şi 540 de lei pe membru de familie – un ajutor de 20%; între 540.1 de lei şi 615 de lei – un ajutor de 10%. Tot un ajutor de 10% se acordă şi persoanelor singure care au un venit de până la 1.082 de lei. Cel mai mic ajutor este de 5% şi se acordă pentru venituri de până la suma de 786 de lei pe membru de familie. La cealaltă extremă, ajutor de 100%, adică plata integrală a facturii de energie, primesc beneficiarii Legii 416.

De ajutorul bănesc pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale pot beneficia familiile şi persoanele singure care realizează venituri cuprinse între 155 de lei (un ajutor de 262 de lei) şi 615 lei (un ajutor de 20 de lei).

Ajutorul pentru încălzirea locuinţelor cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri beneficiază familiile şi persoanele singure care realizează venituri de până la 615 lei de lei pe membru de familie. Acelaşi nivel de venituri – de 615 lei pe membru de familie – este maximum pentru care se acordă ajutorul bănesc pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică.

De precizat că valoarea alocaţiei de stat pentru copii, precum şi a alocaţiei de susţinere a familiei nu sunt luate în calcul la veniturile familiei.