Universităţi din Top 100 Mondial recrutează studenţi români

0
1647

Numărul universităţilor de top din întreaga lume care participă la târguri educaţionale regionale sau locale pentru a recruta candidaţii potriviţi creşte anual. Astfel de universităţi şi-au arătat interesul din ce în ce mai crescut şi pentru candidaţii români, pe care îi recrutează pentru programe masterale sau doctorale de top, pentru că potrivit acestora, aici candidaţii sunt foarte bine pregătiţi şi au cunoştiinţe temeinice de limbi străine.

Pe lângă cunoştinţele dobândite şi abilităţile formate în cadrul unor astfel de programe, studenţii se bucură şi de posibilitatea de a interacţiona, la nivel mondial, cu colegii care au o pregătire profesională şi un parcurs academic diferite, şi provin din medii culturale diferite. De asemenea, pe lângă centre de studiu şi cercetare de primă clasă, laboratoare, biblioteci precum şi cadre academice cu renume mondial, universităţile pun la dispoziţia studenţilor facilităţi care să le sprijine parcursul educaţional: centre IT de ultimă generaţie, campusuri bine dotate, centre de sport, spaţii de recreere şi socializare, posibilitatea de a participa la stagii în companii în cadrul programelor de studiu, centre de consiliere în carieră şi multe altele.

Ce caută studenţii români atunci când aleg să urmeze un program în afară

Printre aspectele cele mai importante în alegerea unui program în străinătate menţionate de candidaţii sau absolvenţii români se numără reputaţia univerisităţii, calitatea cursurilor oferite, educaţia şi experienţa studenţilor implicaţi în program, posibilităţile de finanţare, dar şi oportunităţile de carieră ce iau naştere în urma unui astfel de program.

Studiile în străinătate se ridică la costuri considerabile, însă numeroşi studenţi sunt dispuşi să facă această investiţie. În plus, există numeroase opţiuni de finanţare. Există mii de dolari alocaţi în fiecare an pentru burse, atât de către universităţi, cât şi de instituţii specializate. În fiecare an, spre exemplu, QS, organizatorii târgului de masterate QS World Grad School Tour, oferă atât propriile burse către studii internaţionale, care includ Bursa QS Pentru Excelenţă Academică (10,000$), Bursa QS pentru Leadership (10,000$), cât şi burse înparteneriat cu universităţi de prestigiu din lumea întreaga. Printre acestea se numără EMILYON în Franţa; IE University, Spania; Pepperdine University, SUA; Duisenberg School of Finance, Olanda; Manchester Business School, Marea Britanie.

   Ce universităţi caută să recruteze studenţi români. Printre universităţile care participă la târguri educaţionale, precum QS World Grad School Tour Bucureşti, se numără instituţii din Marea Britanie, Franţa, Italia, Olanda, SUA, Austria. Dintre insitituţiile participante la ediţia de anul acesta a târgului de masterate, şase se numără printre primele 100 din Clasamentul Mondial al Universităţilor – QS World University Rankings, lansat în 2014: King’s College London, University College London, University of Birmingham, Ecole Polytechnique Fédérale de Lausanne, University of Geneva, Utrecht University.

Târgul World Grad School Tour, pe 23 octombrie la Bucureşti

Doar participanţii la târgul World Grad School Tour pot aplica pentru bursele QS în valoare de $1,700,000, astfel că studenţii interesaţi pot profita de ocazie participând la evenimentul organizat pe 23 octombrie la Bucureşti. Participarea la eveniment este gratuită, pe baza înscrierii online.