Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că, în perioada 08-14.09.2017, poliţişti de ordine publică din cadrul IPJ Dolj au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale din domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos, cât şi prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale din păduri de pe raza judetului Dolj. Poliţiştii au fost însoţiţi în această activitate de specialişti din cadrul Direcţiei Silvice Dolj. Cu ocazia derulării acestei acţiuni au fost controlate 29 de autovehicule , legitimate 30 de persoane, fiind aplicate mai multe sanctiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 în ceea ce priveşte regimul silvic. Valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate a fost de 1000 lei, iar materialul lemnos confiscat este în volum de 78,2 mc lemn de foc, din specii diferite. Valoarea materialului lemnos confiscat se ridică la 6490,6 lei.
În cadrul acestor activităţi a fost depistat D.V., din comuna Roşia de Amaradia, judeţul Gorj, care a deţinut 75,9 m.c. lemn de foc, din specii diferite, fără a fi în posesia documentelor legale de provenienţă a materialului lemnos. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5 000 lei conform prevederilor dispozitiilor legale în materie, materialul lemnos fiind confiscat valoric.