Cu procentaj maxim pe teren propriu, alb-albaştrii întâlnesc Concordia Chiajna, echipă antrenată de Emil Săndoi
Universitatea Craiova întâlneşte echipa fostului său antrenor, Emil Săndoi, Concordia Chiajna, iar Gigi Mulţescu se aşteaptă la un meci dificil, contra unei formaţii foarte bine organizată în apărare, dar spune că stilul alb-albaştrilor va rămâne unul ultraofensiv şi succesul va depinde de viteza de reacţie şi execuţie în careul advers. „Ştiu că este un clişeu, dar următorul meci este cel mai greu şi nu doar pentru că este cel mai apropiat, ci fiindcă adversarul, Chiajna, este o nucă greu de spart, are un joc defensiv ermetizat. Se vede că antrenorul a fost un fundaş central. În ultima vreme au arătat însă şi valenţe ofensive. Dacă vom avea inspiraţie, viteză de gândire, execuţie şi reacţie ne vom impune. Oricum, asigur suporterii că nu vom abdica de la jocul nostru pe atac. De altfel, la toate antrenamentele pe care le-am făcut săptămâna asta s-a mizat pe faza ofensivă, am căutat să îmbunătăţim atacul. Aţi văzut şi la meciul cu CFR Cluj, am atacat, dar am suferit la finalizare. A fost o dominare totală a noastră, iar ei au mers pe pase în adâncime pentru Bud. E greu să joci în criză de timp şi de spaţiu” a spus Mulţescu.
Mulţescu: „Trebuia să avem măcar 17 puncte”
Emil Săndoi a declarat înaintea meciului direct că Universitatea este o candidată la titlu, iar Mulţescu spune că aceste afirmaţii fac parte din războiul psihologic declanşat înaintea duelului direct: „Am văzut declaraţiile lui Emil Săndoi, a început deja războiul psihlogic, cu atitudinea laudativă, de complimentare a pus presiune. Însă noi am fost primii care am pus presiune pe noi înşine, declarând de la bun început că vrem performanţă, că vrem pe podium. Ținând cont de evoluţia echipei consider că ar fi trebuit să avem măcar 17 puncte acum. Cel puţin un punct cu Pandurii şi trei cu Timişoara le-am avut la îndemână. De CFR nu vorbesc pentru că nu am marcat. Filosofia mea rămâne aceea ca punctele să vină ca urmare a jocului pe care-l prestăm. Aţi văzut că am avut evoluţii constant bune până acum, fără oscilaţii prea mari. Și, să ştiţi, e destul de greu să menţii ritmul”.
Săndoi a declarat că Mulţescu are şi avantajul de a fi preluat o echipă omogenă, mulţi dintre jucători jucând de trei ani împreună, respectiv: Acka, Kay, Vătăjelu, Madson, Nuno Rocha, Băluţă, Ivan. „Aşa este, e mai uşor să lucrezi cu jucători care au deja relaţii de joc şi de prietenie, însă eu am schimbat stilul de joc al acestei echipe într-unul ofensiv şi nu a fost uşor, încă mai am mult de lucru” a spus Mulţescu.
Unica absenţă a Craiovei pentru meciul cu Chiajna este croatul Renato Kelic, ultimul venit în Bănie suferind o contractură chiar la meciul de debut, în Gruia.
Madson: „Adversarii ne-au învăţat stilul, trebuie să venim cu ceva nou”
Mijlocaşul Henrique Madson spune că adversarii au început să se adapteze jocului ofensiv al Craiovei şi de aceea trebuie ca alb-albaştrii să inoveze de la o etapă la alta: „În acest moment mă gândesc la campionat, să fac tot ce este mai bine pentru Craiova. Este bine că acum jucăm mult mai ofensiv, că avem mai mult curaj. N-am putut să înscriem cu CFR pentru că este o echipă care se apără bine. Rezolvăm însă problema luând toate punctele contra Chiajnei acasă. Acum grupul are experienţă, nu mai este ca la început. De aceea obiective gen play-off sau Europa League sunt realiste. Totuşi, adversarii ne-au învăţat stilul, modul în care pătrunde Nuno, pasele lui Zlatinski. De aceea trebuie să venim cu ceva nou. Și aţi văzut, la CFR eu am avut ocaziile mai mari. Pentru că am fost elementul surpriză, venind din spate. Treaba mea este să recuperez mingea şi să dau apoi pasă bună. Dar dacă va fi ca echipa să câştige cu golul meu este cu atât mai bine.”
Fundaşul Marius Briceag spune că omogenitatea este punctul forte al echipei din Bănie şi că nu este incomodat de faptul că joacă fundaş dreapta, „pe picior invers”: „Avem o echipă bună, jucăm de mult timp împreună, formăm un lot omogen, de accea consider că putem emite pretenţii la podium. Vrem să ne batem la primele trei locuri în acest campionat. Meciurile trebuie luate pe rând. Și cu Chiajna, ca şi la Cluj, va fi greu. Pentru că adversarii vor avea cinci pe linia de fund, iar noi va trebui să căutăm să deblocăm acest baraj. Pentru mine faptul că joc fundaş dreapta nu este o noutate, am mai evoluat pe acest post la FC Argeş. Oriunde consideră antrenorul că este nevoie de mine doresc să dau randament maxim“.
Bilanţul din 2016 pe „Extensiv”: 9 victorii, un egal, un eşec
Oltenii sunt neînvinşi acasă din 27 februarie 2016, când au pierdut în faţa celor de la CFR Cluj, scor 0-1. Au urmat nouă victorii şi o remiză. În acest campionat, Craiova a câştigat de fiecare dată pe teren propriu, cu ASA, Iaşi şi Viitorul. Ilfovenii au pierdut primele două deplasări din acest sezon, 0-2 în Gruia şi 0-1 cu Steaua, apoi au învins la Târgu Mureş cu 1-0, graţie reuşitei lui Koenders. Craiova şi Concordia s-au întâlnit de şase ori în Liga 1 Orange, de trei ori au câştigat oltenii, un joc s-a încheiat cu victoria vizitatorilor din această rundă, iar două meciuri s-au terminat la egalitate. Prima partidă a avut loc pe 19 octombrie 2014, 1-1 pe terenul Craiovei, marcatori Ferfelea, respectiv Wellington. Tot o remiză s-a consemnat şi în returul stagiunii 2014-2015, 2-2 la Chiajna (Maftei, Dina / Târnăcop, Bawab). Oltenii s-au impus în ambele dispute din sezonul regulat 2015-2016, de fiecare dată cu scorul de 2-0. În play-out, ilfovenii au învins pe teren propriu cu 1-0, marcator Gabriel Giurgiu, iar în retur, craiovenii au câştigat cu 2-0, goluri înscrise de Alexandru Băluţă şi Andrei Ivan. Partida va consemna şi revenirea lui Emil Săndoi în Bănie, unde a cunoscut cele mai mari realizări ca jucător şi a activat ca antrenor, la ultima sa experienţă stabilind un record de invincibilitate pentru Universitatea, de 19 partide consecutive fără înfrângere.
Gigi Mulţescu vs. Emil Săndoi: Un joc – o victorie Mulţescu (2015-2016, U Craiova – FC Voluntari 1-2). Pentru tehnicianul Craiovei, partida din această rundă va fi a cincea pe care o va disputa împotriva Concordiei, palmaresul precedentelor jocuri cuprinzâd trei victorii Gigi Mulţescu şi o remiză.
Universitatea Craiova – Concordia Chiajna
Stadion: „Extensiv”, duminică, ora 17
Universitatea Craiova: Calancea – Briceag, Kay, Acka, Vătăjelu – Madson, Zlatinski – Ivan, Nuno Rocha, Măzărache – Rambe. Antrenor: Gigi Mulţescu. Rezerve: Popescu – Dumitraş, Manea, Popov, Băluţă, Surugiu, Gustavo.
Concordia Chiajna: Bălgrădean – Feussi, Melinte, Albu, Koenders, Bucurică – Grădinaru, N. Roşu, R. Costin, M. Cristescu – Pena. Antrenor: Emil Săndoi. Rezerve: Drăghia – Bărboianu, Tincu, Serediuc, Buleică, M. Constantinescu, Ad. Cristea.