Siria: Franţa, SUA şi Marea Britanie susţin o rezoluţie „puternică şi constrângătoare”

0
283

Franţa, SUA şi Marea Britanie s-au pronunţat ieri, la Paris, pentru o rezoluţie „puternică şi constrângătoare” la ONU, pentru a pune în aplicare acordul ruso-american asupra dezarmării chimice în Siria, declaraţia celor trei aliaţi intervenind în momentul în care ere aşteptat un raport crucial al inspectorilor Naţiunilor Unite asupra presupusului „masacru” din 21 august, din apropierea Damascului. La încheierea unei întâlniri desfăşurate la Paris, ieri dimineaţă, preşedintele francez, François Hollande, ministrul său de Externe, Laurent Fabius, şi şefii diplomaţiilor de la Washington şi Londra, John Kerry şi William Hague, au „apreciat drept esenţial” a se ajunge la un text „puternic şi constrângător”, a anunţat preşedinţia franceză, citată de AFP. Este vorba de a obliga Damascul, potrivit „unui calendar precis”, la un inventar al arsenalului său chimic şi de a-l verifica până la distrugerea acestuia, la mijlocul anului 2014, a precizat preşedinţia. Hollande a subliniat că cei trei aliaţi trebuie „să menţină linia de fermitate care a permis angajarea acestui proces diplomatic şi al solidarităţii”, a completat o sursă a preşedinţiei franceze. Discuţiile vor continua şi cu Rusia, ţară căreia îi aparţine propunerea de punere sub control a armelor chimice siriene. Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, care a avertizat după întâlnirea de ieri de la Paris că Siria va trebui să facă faţă „unor consecinţe grave” dacă regimul de la Damasc nu-şi va respecta promisiunile, se va deplasa astăzi la Moscova pentru a discuta cu omologul său rus, Serghei Lavrov, asupra proiectului de rezoluţie. Proiectul, elaborat de Paris săptămâna trecută, a fost considerat de Moscova până acum drept „inacceptabil”. Textul va servi însă drept „punct de plecare” pentru noile discuţii din capitala rusă, după cum a indicat o sursă diplomatică franceză.

A venit timpul nu să convingem, ci să obligăm opoziţia siriană să ia loc la masa negocierilor, a declarat la rândul său, ieri, ministrul Afacerilor Externe rus, Serghei Lavrov, la finalul întrevederii avute la Moscova cu omologul său egiptean, Nabil Fahmy, informează Itar-Tass. „Folosim mereu cuvântul «a convinge» opoziţia (siriană) să ia parte la conferinţa Geneva-2. Poate a venit timpul să începem să folosim alt verb – «a obliga» opoziţia să ia parte la conferinţă”, a spus şeful diplomaţiei ruse.