Pleşan şi Izvoranu printre alb-albaştri

0
414

Cele două achiziţii vor fi prezentate mâine de gruparea din Bănie

Mihăiţă Pleşan

După egalul de la Severin, jucătorii Craiovei s-au reunit aseară, de la ora 18, pentru un antrenament în cadrul complexului „Ion Oblemenco”. Noutăţile la şedinţa de pregătire condusă de Erik Lincar au fost jucătorii Mihăiţă Pleşan şi Silviu Izvoranu, care vor evolua pentru CS Universitatea şi vor fi prezentaţi oficial mâine. Cei doi au fost colegi şi la Poli Timişoara, în sezonul 2006-2007, Pleşan fiind şi naşul de cununie al jucătorului originar din Galaţi. Născut la Moldova Nouă, Pleşan s-a consacrat în fotbalul românesc la Universitatea Craiova, echipă pe care a părăsit-o în 2005. De atunci, a mai jucat la Dinamo, Poli Timişoara, Steaua şi în Rusia, la Volga Nijni Novgorod. Mijlocaşul de 30 de ani are şi 7 selecţii în naţionala României, pentru care a marcat un gol, unul celebru de altfel, în amicalul câştigat de „tricolori” cu 5-1 pe „Giuleşti” în faţa Germaniei, în 2004. Silviu Izvoranu are 31 de ani şi este un produs al Galaţiului, evoluând în cariera sa ca fundaş central, mijlocaş la închidere şi fundaş stânga. A mai evoluat la Poli Timişoara, Dinamo, Astra, Internaţional Curtea de Argeş, „U” Cluj şi din 2011 în Ucraina, la Volyn Luţk, acolo unde a fost coechipier până în vară cu foştii jucători ai Craiovei, Iliev şi Subotic, dar şi cu Eric Bicfalvi.

Biletele online sunt gratis pentru  meciul de sâmbătă

Silviu Izvoranu

CS Universitatea Craiova continuă promoţia declanşată de la primul meci de acasă al sezonului, cu Gloria Bistriţa, şi va acorda bilete gratuite la meciul cu CSM Metalul Reşiţa celor care le comandă pe site-ul oficial al clubului, www.csuc.ro. Disputa dintre alb-albaştri şi echipa din Valea Domanului este programtă sâmbătă, de la ora 18, fiind televizată de TVR 3. Biletele online se pot comanda până mâine, ora 12, acestea urmând a fi livrate pe adresa fanilor fără costuri. Gruparea din Bănie anunţă că tichetele pot fi comandate pentru orice sector din stadion, cu excepţia tribunei oficiale şi tribunei 0.