Georgia: Tbilisi curtează Moscova

0
271
Bidzina Ivanişvili

Bidzina Ivanişvili (57 de ani), prim-ministru al Georgiei din octombrie 2012 şi unul din bogaţii lumii, este un personaj confuz. Are paşaport francez, se exprimă corect în limba lui Moliere, dar stăpâneşte şi limba georgiană. Înttr-un interviu pe care l-a acordat trimisului „Le Point”, în localitatea Ureki, pe malul Mării Negre, între porturile Potumi şi Poti, în vasta sa proprietate, cu piscină elegantă şi topogane de apă, n-a evocat, timp de 50 de minute, Uniunea Europeană şi nici n-a adus discuţia despre o posibilă aderare a Georgiei la NATO. În schimb, a făcut referiri la o apropiere de marele vecin rus. Atitudine legată de ceea ce declarase la 4 septembrie, într-o conferinţă de presă. Premierul a făcut avere în Georgia, din comerţul cu calculatoare şi telefoane, deschizând apoi banca Rossiyskiy Kredit. El consideră că aderarea Georgiei la Uniunea Vamală, Uniunea Eurasiană, o zonă de liber schimb regrupând Rusia, Kazahstan şi Belarus, este mult mai avantajoasă. Mai mult decât atât, într-un interviu pentru „Politique International”, miliardarul declara: „Ruşii ştiu cine sunt şi ştiu că pot avea încredere în mine”. În opinia sa, Georgia este o ţară mică şi săracă. Axele sale prioritare, în afară de educaţie şi sănătate, sunt agricultura şi turismul. După 2006, Rusia a blocat importurile de vin şi apă minerală. Reluate abia anul acesta. Inclusiv celebra apă Borjomi, alături de alte 90 de sortimente de vin şi alcool georgian. În plus, numărul de turişti ruşi s-a dublat într-un an. În primul trimestru al anului acesta a fost de 260.000 pe litoralul Mării Negre. Cu toate acestea, Moscova susţine în continuare cele două republici separatiste – Abhazia şi Osetia de Sud. Mai mult, grănicerii ruşi au mai ciugulit din teritoriul Georgiei. Bidzina Ivanişvili crede că Georgia este o ţară mică, ce nu poate avea pretenţii regionale, cum pretinde preşedintele Mikhail Saakaşvili. În ceea ce priveşte Abhazia şi Osetia de Sud, acestea vor fi încurajate să se întoarcă atunci când Georgia va fi mult mai prosperă. În privinţa reluării relaţiilor diplomatice cu Rusia, suspendate după războiul din 2008, pentru moment Elveţia mediază între cele două ţări. Dar trebuie timp, între 5 şi 7 ani. Ce declară Bidzina Ivanişvili: „Am lucrat în Rusia. Şi îi cunosc bine pe ruşi. Pentru a-i înţelege îţi trebuie nu numai creier, ci mai mult”. Relaţia sa cu preşedintele pro-occidental rămâne una tensionată. Premierul opinează că Saakaşvili şi-a dat silinţa pentru a-şi construi o imagine de democrat şi reformator în Occident. Dar în Georgia închisorile erau pline. În plus, el pretinde că nu este vinovat de războiul din 2008, cu Rusia. Ceea ce este subînţeles este că premierul georgian se felicită pentru ameliorarea relaţiilor cu Moscova.