Admiterea la liceu, departe de ceea ce se aştepta

0
415

S-a desfăşurat Evaluarea Naţională pentru elevii clasei a VIII-a, s-au afişat rezultatele şi, pasul următor, s-a efectuat şi repartizarea computerizată. Nici acum nu sunt ocupate toate locurile, dar câteva concluzii se pot desprinde, după primele estimări oficiale. Avem licee performante, dar şi altele care sunt sub limita supravieţuirii, cele care după patru ani nu pot da vreun elev care ia Bacalaureatul. De asemenea, sunt instituţii cu pretenţii care au şi acum locuri disponibile.

Admitere Nationala la scoala 124 din Bucuresti, vineri, 2 iulie 2010. (Marian Iliescu/Adevarul)
Admitere Nationala la scoala 124 din Bucuresti, vineri, 2 iulie 2010. (Marian Iliescu/Adevarul)

 A trecut prima etapă a repartizării computerizate în liceele doljene, iar rezultatele oscilează între notele de admitere la principalele licee din judeţ, foarte ridicate, şi cele care nu dau mari speranţe pentru viitor, vorbim de instituţii unde media a fost undeva aproape de 2,00. Astfel, la Liceul Tehnologic „Petre Baniţă” din Călăraşi, ultima notă a fost 1,91, iar Liceul Teoretic din Amărăştii de Jos şi Liceul Tehnologic „Alexandru Macedonski” din Melineşti sunt la egalitate – media 2,00. La Liceul Tehnologic „Ştefan Anghel” din Băileşti, ultima medie a fost de 2,04, iar la Liceul Tehnologic „C.S. Nicolaescu-Plopşor” din Pleniţa – 2,12.

Dacă se urmăreşte procentul  la Bacalaureat, se observă că sunt aceleaşi unităţi care au un număr scăzut de promovaţi, ca să nu mai vorbim de liceele din Cârcea sau Malu Mare. Sunt discrepanţe mari şi între mediile generale obţinute de elevi în gimnaziu, şi cele obţinute la Evaluarea naţională. Sunt elevi care, în clasele V-VIII, au avut medii peste 9,00, iar la „Capacitate” au luat, la română sau matematică, note sub 5,00. Este un fapt care trebuie să dea de gândit.

Sute de locuri rămase neocupate

Prima etapă de repartizare s-a încheiat, dar procesul de acoperire a locurilor în liceu continuă, fiind foarte multe locuri rămase disponibile (peste 300)  pentru pasul următor. Cele mai multe sunt la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Craiova (secţia Turism şi Alimentaţie – 345, din 56, cu media minimă 3,66), urmat de Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Băileşti (28, niciunul ocupat, la bilingv – engleză) şi de Liceul Tehnologic de Transporturi Auto (21 din 28 la profil „electric”, cu ultima medie 2,85). La cea din urmă unitate amintită mai sunt 16 poziţii la „Electronică – Automatizări”, cu ultima notă 2,75, iar la Liceul Tehnologic „Dimitrie Filişanu” din Filiaşi sunt aşteptate pentru a fi ocupate 17 locuri la „Mecanică” (3,45 media minimă de admitere) şi şase la „Electronică şi Automatizări” (4,07, ultima notă). La Colegiul „Ştefan Odobleja” din Craiova sunt încă 14 locuri la Matematică – Informatică – bilingv engleză – 6,7, iar la Liceul „Voltaire” – 20 de locuri la Ştiinţe Sociale (5,47). Sunt doar o parte din instituţiile unde nu s-a îndeplinit, deocamdată, planul de şcolarizare.

În perioada 19 – 21 iulie, Comisia Judeţeană de Admitere va rezolva situaţiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată: situaţii medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaţilor gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu, corectarea unor erori de transcriere în baza de date a opţiunilor exprimate de elevi, etc. Cererile vor fi depuse, la ISJ Dolj, în 19 şi 20 iulie, în intervalul orar 9:00 – 16:00, iar lista cu repartizarea va fi făcută cunoscută pe 21 iulie.