În ultimele 24 de ore, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) “Oltenia” al județului Doljn cursul acestei zile, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” au intervenit pentru gestionarea mai multor situații de urgență produse pe raza județului, acționând pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată și culturi agricole, precum și pentru
salvarea unei persoane aflate în dificultate.
Ieri, 9 iulie, în intervalul orar 08:00 – 16:00 s-a intervenit la incendii de vegetație uscată și culturi agricole astfel : Comuna Caraula – incendiu de vegetație uscată. Detașamentul de Pompieri Calafat a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru
lichidarea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit la ieșirea din comuna Caraula către comuna Izvoare. La intervenție a fost solicitat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Caraula. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 15 hectare de vegetație uscată, fără pericol de propagare către culturi agricole sau gospodării. Din cauza terenului dificil,
accesul autospecialei de stingere nu a fost posibil, astfel că SVSU Caraula a intervenit cu un tractor echipat cu plug pentru realizarea unei fâșii de protecție și limitarea extinderii incendiului. Comuna Moțăței – incendiu de vegetație uscată. Detașamentul de Pompieri Calafat a fost alertat pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în comuna Moțăței, existând pericol de propagare la o locuință. Până la sosirea echipajului, incendiul a fost lichidat de către SVSU Moțăței, iar autospeciala de intervenție a fost întoarsă din deplasare. Comuna Afumați, sat Boureni – incendiu de vegetație uscată. Secția de Pompieri Băilești a intervenit cu două autospeciale de stingere pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în apropierea unei locuințe, în satul Boureni, comuna Afumați. La intervenție a participat și SVSU Afumați, care a acționat cu un tractor dotat cu plug. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu pericol de propagare la locuințe și culturi
agricole. În urma acțiunii echipajelor, incendiul a fost localizat, fiind afectată o suprafață de aproximativ trei hectare de vegetație uscată.
Comuna Braloștița, sat Sfârcea – incendiu la cultură de orz. Secția de Pompieri Craiova și Punctul de Lucru Filiași au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o cultură de orz din satul Sfârcea, comuna Braloștița. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în mai multe focare, pe o suprafață de aproximativ 10 hectare, fiind localizat în urma intervenției pompierilor, care au continuat acțiunile pentru lichidarea
completă a focarelor. Comuna Gighera, sat Zăval – incendiu de vegetație uscată. Garda de Intervenție Bechet, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Gighera, a intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în curtea unei case părăsite, în satul Zăval. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ un hectar de vegetație uscată, fără pericol de
propagare către alte construcții. S-a intervenit și în alte situații de urgență. Secția de Pompieri Băilești a intervenit în municipiul Băilești pentru deblocarea ușii unui apartament, unde o persoană conștientă căzuse în cadă și nu se mai putea deplasa. Pompierii au realizat accesul în locuință, iar victima a fost evaluată de echipajul SMURD și
transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Intervențiile gestionate de ISU Dolj în intervalul 16:00 (09.07.2026) – 08:00 (10.07.2026)

















