Un bărbat care conducea un autoturism pe DN 65F, dinspre Işalniţa, pe Centura de Nord a Craiovei, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu un autotren, care, în urma impactului, s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Din păcate, în urma accidentului, produs în urmă cu puţin timp, au decedat pe loc două persoane: conducătorul autoturismului (în vârstă de 60 de ani) şi o femeie (63 de ani), pasager în maşină, ambii din Timişoara. O altă femeie (60 de ani), din același autoturism, era inconştientă. Din nefericire, şi aceasta şi-a pierdut, ulterior, viaţa. Şoferul autotrenului, în vârstă de 38 de ani, din Buzău, a suferit leziuni uşoare. Momentan, traficul este blocat în zonă. În cauză, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, fiind efectuate verificări în vederea stabilirii cauzelor exacte ale producerii accidentului.Trei persoane decedate, pe Centura de Nord a Craiovei, într-un accident rutier
Un bărbat care conducea un autoturism pe DN 65F, dinspre Işalniţa, pe Centura de Nord a Craiovei, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu un autotren, care, în urma impactului, s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Din păcate, în urma accidentului, produs în urmă cu puţin timp, au decedat pe loc două persoane: conducătorul autoturismului (în vârstă de 60 de ani) şi o femeie (63 de ani), pasager în maşină, ambii din Timişoara. O altă femeie (60 de ani), din același autoturism, era inconştientă. Din nefericire, şi aceasta şi-a pierdut, ulterior, viaţa. Şoferul autotrenului, în vârstă de 38 de ani, din Buzău, a suferit leziuni uşoare. Momentan, traficul este blocat în zonă. În cauză, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, fiind efectuate verificări în vederea stabilirii cauzelor exacte ale producerii accidentului.
















