S-a stins din viaţă fostul primar al Craiovei, Marin Lungu (83 ani), om de aleasă omenie, bun gospodar, din mandatul său datând linia de tramvai a urbei, fost cadru universitar şi parlamentar din partea PSM. Chiar dacă a fost primar înainte de 1990, Marin Lungu s-a bucurat de respect din partea celor care l-au cunoscut. Mandatul său de primar a fost întrerupt de tragicul eveniment, prilejuit de „vânătoarea” din pădurea Perişor, din 1987, în urma căreaia şi-a pierdut viaţa unul dintre liderii politici ai judeţului, Marius Cojocaru. Oltean get-beget, cum se spune, iubitor al valorilor locale, dar şi naţionale, Marin Lungu a avut o relaţie de excepţie cu mediul intelectual al urbei. Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace. Condoleanţe familiei îndoliate!