Moţiunea de cenzură, alminteri fadă prin subtanţa ei, nu a produs căderea guvernului Victor Ponta, nici măcar zgâlţâirea lui, cum de altfel anticipau şi iniţiatorii ei. Nedecuplarea UNPR de la coaliţia de guvernare fusese anunţată, cu fermitate chiar, de Gabriel Oprea, vice-prim-ministru al guvernului, provăduitorul „interesului naţional”. Toate calculele politice, obligate să ţină seama de aritmetica parlamentară, nu indică decât acelaşi lucru: câtă vreme UNPR nu părăseşte coaliţia din care face parte, orice iluzie de basculare a guvernului rămâne deşartă. Chiar în eventualitatea demisiei lui Victor Ponta, din funcţia de premier, ceea ce nu pare deloc exclus, viitorul guvern nu poate fi decât tot unul care se reazemă pe o majoritate comfortabilă, cum este cea actuală. Încropirea unei alte majorităţi, prin aportul parlamentarilor neînregimentaţi sau a micilor formaţiuni politice, „alipite” PNL, are, la rândul său, nevoie de „balamaua” numită UNPR. Şi astfel realizăm că, de fapt, UNPR, pe val fiind, pe fondul erodării lui Victor Ponta, cu propriile victorii politice, simte că a venit momentul. Şi iată cum ar arăta planul B, decriptat prin ultimele trei sau patru interviuri ale lui Gabriel Oprea, toate marcate de subtilităţi deosebite. Cea mai frapantă dintre acestea fiind „opoziţia categorică la modificarea Codurilor”, pentru a fi în deplin acord cu Palatul Cotroceni. Neavând interes să se decupleze de PSD, mai ales în perspectiva viitoarelor alegeri locale şi parlamentare, Gabriel Oprea a simţit că poate aspira nestânjenit la funcţia de premier. Fiindcă UNPR este un panaceu la diversele crize parlamentare sau instituţionale, mai puţin economice. Întrebat, la Antena 3, în ajunul discutării moţiunii de cenzură, dacă îşi doreşte funcţia de premier, Gabriel Oprea a aburit-o, lăsând să se înţeleagă că, de fapt, demnitatea respectivă se prăvăleşte peste el, şi nu invers. Şi cam aşa stau lucrurile. Paradoxal, interesul naţional este, până la urmă, nu doar marota UNPR, şi în opoziţie fiind mari apostoli şi apostoliţe ale lui. Precar stau lucrurile pentru social-democraţi, cu un lider slăbit şi puţine soluţii viabile de substituire, dar şi acelea posibil măturate de valul anti-corupţie. Întreg scenariul putând antrena riscul alipirii la UNPR. Şi nu invers. Se pare că şahul politic pe care îl joacă premeditat Gabriel Oprea este, până acum, destul de bine gândit. Iunie 2015 este momentul astral al UNPR şi, în absenţa unor greşeli impardonabile, nu are cum rata decolarea. Politician hârşit, Gabriel Oprea se grăbeşte încet. Se subînţelege că îşi doreşte o cât mai bună reprezentare şi în teritoriu şi, de ce nu, adjudecarea unor fiefuri ale PSD. Care vor fi acelea rămâne o altă discuţie.
