Proiectul privind modernizarea DJ 522 Craiova-Cetate, reevaluat

0
679

Consiliul Judeţean (CJ) Dolj s-a întrunit, astăzi, în şedinţă extraordinară, pentru a aproba noua valoare a proiectului privind modernizarea Drumului Judeţean (DJ) 552 Craiova –Mofleni-Bucovăț-Terpezița-Sălcuța-Vîrtop-Carula-Cetate, un proiect finanţat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.  Este vorba de o creștere de la 169.264.513,32 lei cu TVA, cât a fost estimarea iniţială, la 234.601.415,14 lei cu TVA (devizul actualizat), adică aproape 50 de milioane de euro, din care suma de 218.898.525 lei reprezintă partea de construcţii plus montaj.Acest proiect prevede  modernizarea celor 67,5 kilometri de drum (partea carosabilă), şi trotuare – 21.308 metri, piste pentru biciclişti – 21.230 m, dar şi amenajarea a şapte intersecţii cu drumurile judeţene, şase intersecţii cu drumurile comunale şi a 14 staţii de autobuz. Noii indicatori tehnico-economici ai obiectivului de investiţie  au fost așadar, votaţi în unanimitate de consilierii judeţeni, prezenți în sală. „Este vorba de un drum cu care ne-am tot lăudat, care are cu siguranţă nevoie de modernizare, şi de o sumă importantă de bani, despre care am crezut că este îndestulătoare, respectiv 37 de milioane de euro, dar la licitaţie nu s-a prezentat nimeni… Între timp, preţurile au luat-o razna, la bitum în mod special, unde s-au dublat. De asemenea, salariile muncitorilor au ajuns la 3.000 de lei și atunci am refăcut repede toate calculele şi a ajuns la o sumă de 13,5 milioane de euro pe care trebuie să o adăugăm. Deci, practic, acest drum costă acum 50 de milioane de euro şi să sperăm să nu mai fie probleme….“, a declarat Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj.