Astăzi, Programul “Investeşte în tine”, prezentat studenţilor craioveni

0
910

Lansat în urmă cu câteva luni, Programul “Investeşte în tine” urmăreşte susţinerea tinerei generaţii, în sensul creşterii incluziunii sociale. În cadrul programului, FNGCIMM acordă garanţia statului român, de până la 80%, pentru creditele acordate de băncile participante. Până la această dată, la nivelul întregii ţări, au fost acordate circa 1.000 de garanţii,  în valoare totală de cca 27 milioane de lei. În Regiunea Sud 4 Vest Oltenia, în perioada noiembrie 2018 – aprilie 2019, au fost acordate 60 de garanţii, cu o valoare medie de cca 29.000 lei.

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) continuă în 2019 strategia  de poziţionare ca pilon de sprijin pragmatic pentru dezvoltarea mediului antreprenorial, a persoanelor fizice şi a beneficiarilor publici prin facilitarea accesului la finanţare. „Implementarea şi derularea diverselor programe guvernamentale a permis sprijinirea sectorului antreprenorial ce activează în sectoare importante ale economiei nationale, a altor entităţi din zona publică sau socială dar şi persoanelor fizice interesate în efectuarea unor investiţii legate de achiziţionarea unei locuinţe sau de dezvoltarea personala, profesională”, a subliniat ieri, Gheorghe Lăpădat, Director General FNGCIMM, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată la Sala Henri Condă, Hotel Ramada Plaza, din Craiova. La conferinţă au mai participat şi Mihaela Bărbulescu, director general FLG Craiova şi Dorian Butoi, director FLG Craiova.

În prima lună de la demararea Programului Prima Casa 2019, au fost aprobate 21 de solicitări de garantare

La nivelul Regiunii 4 Sud-VestOltenia FNGCIMM a facilitat în anul 2018 accesul la achiziţia unei locuinţe pentru peste 980 de tineri, numai în judeţul Dolj fiind garantate 412 credite în cadrul Programului Prima Casa. În prima lună de la demararea Programului Prima Casa 2019, au fost aprobate 21 de solicitări de garantare la nivelul Regiunii 4 Sud-Vest Oltenia, din care 8 la nivelul judeţului Dolj. ”Am identificat în regiunea 4 Sud-Vest Oltenia un important potenţial de creştere, iar acest lucru înseamnă pentru FNGCIMM o oportunitate în  extinderea ofertei de instrumente de garantarea adaptate la cerinţele antreprenorilor, ale beneficiarilor publici sau ale fermierilor. FNGCIMM are atât capacitatea, cât şi determinarea de a-i susţine pe toţi cei care au planuri de dezvoltare în acest an, fie că sunt planuri de afaceri, planuri de evoluţie a comunităţilor sau planuri personale, de viitor. Avem un mesaj de încurajare pentru tinerii noştri beneficiari, pentru a investi în propria dezvoltare sau pentru a-şi antrena şi materializa abilitătile antreprenoriale, iar pentru beneficiarii ajunşi la vârsta maturităţii în afaceri vom continua să ne concentrăm pe diversificarea şi adaptarea produselor de garantare”, a declarat Gheorghe Lăpădat, director general FNGCIMM.

Garanţii pentru finanţarea a peste 400 de start-up-uri din Regiunea 4 Sud Vest Oltenia

FNGCIMM a emis în cadrul programului Start-Up Nation garanţii pentru finanţarea a peste 400 de start-up-uri din Regiunea 4 Sud Vest Oltenia, în valoare de peste 60 milioane lei, valoarea finanţării fiind de circa 77 milioane lei. Acest lucru a condus la o stimulare a mediului de afaceri, la  creşterea capacităţii de implementare a unor noi tehnologii şi a numărului de locuri de muncă la nivel de regiune.  În perioada 2002-2019, FNGCIMM a susţinut finanţarea a peste 6800 de întreprinzători din Regiunea 4 Sud Vest Oltenia, valoarea garanţiilor ridicându-se la circa 1,6 miliarde lei. Cele 870 de garanţii, în valoare de peste 900 milioane lei acordate de FNGCIMM în perioada 2010-2019 în Regiunea4 Sud Vest Oltenia, demonstrează implicarea instituţiei în dinamizarea programelor de dezvoltare durabilă dedicate beneficiarilor publici locali care au în derulare proiecte de infrastructura rutieră, socială şi educaţională, de alimentare cu apa sau canalizare în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, în baza OUG 79/2009 privind renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificariieconomiei in zonele rurale.

 

În anul 2018, în Regiunea 4 Sud Vest Oltenia au fost acordate 200 de garanţii destinatesustineriiproiectelor de dezvoltare în sectorul rural, cu o valoare de 104 milioane lei. Judeţul Dolj deţine primul loc în clasamentul regional şi naţional din portofoliul FNGCIMM, ca expresie pragmatică a contribuţiei statului la cresterea calitaţii vieţii în zonele rurale şi renovarea satului românesc.