Băiețel de un an și patru luni abandonat la Spitalul de Urgență Craiova

0
538

O femeie din municipiul Băileşti, judeţul Dolj, şi-a abandonat, marți după-amiază, băiețelul de un an şi patru luni la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova. Polițiștii n-au reușit să dea de urma femeii, aceasta spunându-le rudelor că pleacă la muncă în străinătate și au întocmit dosar penal în cauză.

Polițiștii craioveni au fost anunțați ieri după-amiază că un copil de un an și patru luni a fost abandonat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Din cercetările demarate s-a stabilit că mama copilului a ajuns ieri la spital, la clinica de Oftalmologie, şi a lăsat copilul într-un salon, împreună cu două plase cu haine şi cu un bilet pe care scria că nu îl mai poate întreţine şi că îl lasă în grija spitalului. Micuțul a fost internat în Clinica de Pediatrie a unității medicale, însă starea sa de sănătate este bună. Polițiștii au reușit să stabilească identitatea mamei, pentru că aceasta lăsase la spital şi certificatul de naştere al copilului. De asemenea, reprezentanţii Spitalului din Craiova au solicitat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj să demareze o anchetă socială pentru ca micuţul să poată fi dat în plasament.

Reprezentanţii IPJ Dolj au declarat că mama nu a fost găsită la domiciliu, iar rudelor le spusese de câteva zile că va pleca la muncă în străinătate. „În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de abandon de familie, iar cercetările continuă“, a precizat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.