Revine TELEŞCOALA  pentru elevi

0
1140

 Cum cursurile din învăţământul preuniversitar sunt suspendate, din cauza COVID – 19, dar se apropie examenele naţionale (Evaluarea Naţională, pentru absolvenţii clasei a VIII-a, Bacalaureatul – cei din anul terminal de liceu ), Televiziunea Română, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a început difuzarea, începând de ieri, a cursurilor de TELEŞCOALĂ, prin care elevii anilor terminali (gimnaziu, respectiv liceu) pot lua lecţii din materiile care sunt studiate în şcoală. De asemenea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a transmis, în teritoriu, instituţiilor de învăţământ o soluţie pentru continuarea activităţilor didactice.

„TELEŞCOALA” este o emisiune produsă de Televiziunea Română în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care furnizează tematica, ordinea lecţiilor şi profesorii care vor susţine cursurile, predarea fiind făcută după manualele aprobate de MEC. Emisiunea a mai fost la TVR, şi înainte de 1990, dar acum revine din cauze speciale (suspendarea cursurilor cauzate de COVID – 19). Producţia va putea fi urmărită, de luni până vineri, pe TVR 2 , cât şi online, pe canalul Youtube al TVR şi pe site-ul www.tvr.ro. Programul este bine stabilit: pentru cei de clasa a VIII-a, dimineaţa , iar pentru cei de-a XII-a – după-amiaza. Programul a debutat ieri, , când, de la ora 09:00, elevii clasei a VIII-a au participat la lecţia de Limba şi literatura română, unde au învăţat despre „Propoziţiile subordonate”, iar de la 09:30, la Matematică, au studiat „Sisteme de ecuaţii – metoda substituţiei”. De la ora 15:00, cei de clasa a XII-a au aprofundat „Iona” de Marin Sorescu, începând cu ora 15:30 fiind la Matematică – „Polinoame. Relaţia lui Viete”. Programul este unul amplu, pe care îl prezentăm: marţi, 17 martie – 09:00 – „Noţiuni de sintaxa frazei. Noţiuni de morfologie” – 09:30 „Sisteme de ecuaţii. Metoda reducerii. Interpretare geometrică”; Miercuri – „Elemente de vocabular şi fonetică”, respectiv „Probleme care se rezolvă cu ajutorul ecuaţiilor şi sistemelor de ecuaţii”; Joi – „Genuri şi specii literare. Trăsături”, apoi, de la ora 09:30, „Piramida patrulateră regulată”; Vineri – „Noţiuni de morfologie (Părţile de vorbire)”, ora 09:00, urmând „Piramida triunghiulară regulată”. Programul este destinat elevilor de clasa a VIII-a. În ceea ce-i priveşte pe cei aflaţi în anul terminal de liceu, situaţia se prezintă astfel: Marţi – „Arta poetică – În dulcele stil clasic – Nichita Stănescu” (începând cu ora 15:00), apoi vine Matematica, de la ora 15:30 („Aplicaţii ale relaţiilor lui Viete”); Miercuri – la ora 15:00 (Biologie) „Ecologie umană”, iar de la 15:30 Istorie („România postbelică: Regimul stalinist şi naţional – comunist; Disidenţa anticomunistă; Construcţia democraţiei postdecembriste”); Joi – ora 15:00 – Istorie („România în perioada Războiului Rece”) – 15:30 – Geografie („Statele Uniunii Europene”); Vineri – ora 15:00 – Logică „Termeni şi raporturi între termeni. Propoziţii categorice. Raport între propoziţii categorice”; ora 15:30 – Engleză „Travelling (reading, informal letter), Human rights (speking, essay writing)”. 

ISJ Dolj propune soluţii pentru continuarea procesului educaţional

Mergând pe acest palier de a ajuta elevii în această perioadă tulbure, în plină criză provocată de COVID – 19, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a trimis, în teritoriu, recomandări pentru educaţia elevilor. „În contextul actual, soluţia propusă pentru continuarea activităţilor didactice este desfăşurarea acestora în mediul online. Facem câteva precizări adresate unităţilor de învăţământ care vor implementa acest sistem”, se arată în Nota ISJ Dolj. Astfel, trebuie activate mai multe licenţe: „G Suite for Education”, pentru domeniul şcolii; serviciile de bază „G Suite for Education” (Gmail, Calendar, Drive, Classroom, etc.); instalarea aplicaţiei ADMA SIIIR – Modul Basic din consola de administrare Google, prin sincronizarea datelor folosind un cont de utilizator SIIIR; printarea şi distribuirea codurilor de activare pentru conturile „G Suite for Education” (profesori, elevi). Pentru a ajuta instituţiile educaţionale care doresc să implementeze „G Suite for Education”  a fost conceput un ghid în care sunt prezentaţi în detaliu toţi paşii, de la etapa de activare a licenţeii Google pentru educaţie până la distribuirea codurilor de activare pentru utilizatorii „G Suite for Education”, cu ajutorul aplicaţiei ADMA pentru învăţământul preuniversitar (Modulul Basic) ISJ a publicat şi lista cu cele mai accesate resurse educaţionale, care arată astfel: Explorează fascinantele canale educaţionale de pe Youtube: https://blog.feedspot.com/educational_youtube_channels; Descoperă câteva resurse educaţionale: https://www.eduapps.ro/resurse-educationale; Urmează un curs gratuit pe Khan Academy: https://www.khanaacademy.org; pentru învăţământul profesional şi tehnic: http://www.tvet.ro/index.php/ro/harta-site/153.html. Şi profesorii pot învăţa în această perioadă: cursul online gratuit pentru cadre didactice „Proiectarea şi desfăşurarea activităţilor de învăţare cu suport digital”, deschis şi disponibil pe platforma www.suntprofesor.ro sau pe www.iTeach.ro