Creşteri importante, după simulările judeţene ale Evaluării Naţionale, respectiv Bacalaureatului

0
142

Astăzi, au fost prezentate rezultatele obţinute la simulările judeţene ale Evaluării Naţionale (pentru elevii din cls. a VIII-a), respectiv Bacalaureat (pentru cei din cls. a XII-a), susţinute în această lună. Sunt creşteri semnificative, mai ales la Bacalaureat, faţă de simulările naţionale, care s-au desfăşurat în luna martie.

FOTO : arhivă

Simulările judeţene s-au desfăşurat, în perioada 15 – 17 aprilie, în 139 de centre, pentru Evaluarea Naţională, respectiv 42 pentru Bacalaureat, aceleaşi care vor fi şi în vară, la examenele propriu-zise. Faţă de simulările naţionale, care au avut loc în luna martie, sunt creşteri semnificative, mai ales la Bacalaureat. “Pentru Evaluarea Naţională, în martie am avut un procent de promovabilitate de 60, 61%, iar, acum, vorbim de 65,86%. creşterea importantă a fost la Matematică – de la 44% la 61%. La simulările judeţene, am înregistrat două medii maxime, la Şcoala Gimnazială “Mircea Eliade”, respectiv Liceul din Bechet. Sunt 12 unităţi de învăţământ cu promovabilitate de peste 90%, iar două dintre ele, “Mircea Eliade” şi Şcoala “Terraveda” din Craiova, cu procentaj maxim. Dacă, la simulările naţionale am avut 15 şcoli cu promovabilitate zero, acum sunt doar şase”, a precizat prof. Aida Virginia Ionescu (foto), inspector general – adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj.

Rol benefic al simulărilor

La Bacalaureat situaţia este mult mai bună. “În martie, procentul de promovabilitate a fost de 44,98%, iar, acum , înregistrăm 60,41%. Avem o medie maximă, la Liceul Teoretic “Independenţa” din Calafat. Aici, situaţia este mult mai amplă, fiind vorba despre trei probe de examen. Aceste simulări au avut scopul de a familiariza elevii cu ceea ce înseamnă un examen. Acţiunile de monitorizare au fost benefice, pentru că s-a realizat o conştientizare a nivelului real de pregătire. După cum arată datele din prezent, ne aşteptăm ca, în vară, să avem procentaje bune la examenele adevărate “, a mai spus Aida Virginia Ionescu.