Cod galben de ploi, lapoviţă şi ninsoare, de sâmbătă după-masă, până duminică la ora 23.00

0
389

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări de cod galben de ploi însemnate cantitativ, lapoviţă şi ninsori, de sâmbătă, ora 14.00, până duminică la ora 23.00. Vremea se va menţine deosebit de rece până spre sfârşitul săptămânii viitoare, atenţionează meteorologii.

“Începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, 17 martie, aria ploilor va cuprinde vestul şi nord-vestul ţării, precum şi zonele montane aferente şi se vor cumula cantităţi de apă local de peste 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp. În a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică, în nord-vestul ţării vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări în general de 50…55 km/h”, transmite www.meteoromania.ro. Vântul va avea intensificări şi în celelalte regiuni, cu viteze mai mari, ce vor atinge 55…65 km/h, în cursul nopţii în regiunile sud-estice; la munte, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80…90 km/h.

În jumătatea de nord a Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali vor fi precipitaţii la început mixte, ce vor favoriza local depuneri de polei, apoi sub formă de ninsoare. Local se va depune strat de zăpadă. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 50…55 km/h, iar la munte peste 70 km/h viscolind temporar ninsoarea.

În intervalul 18 martie, orele 8.00 – 23.00 vor fi precipitaţii însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, răcire accentuată. “În intervalul menţionat vor fi precipitaţii pe arii extinse în jumătatea de sud-est a teritoriului. În Moldova, precum şi în zona Carpaţilor Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat consistent de zăpadă. În Muntenia şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, la început va ploua, apoi vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vor fi condiţii de polei. În Oltenia şi în Dobrogea vor fi mai ales ploi. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 40 l/mp”, precizează meteorologii.

Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, mai susţinute în est şi în sud-est, cu viteze de 55…65 km/h, precum şi la munte, unde rafalele vor depăşi 70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă. (Mediafax)