Ca şi moartea, prostia e democratică: nu distinge între săraci şi bogaţi, între oameni de rând şi aristocraţie, între stânga şi dreapta şi aşa mai departe. Cu alte cuvinte, întâlneşti proşti peste tot şi la toate nivelurile. Prostia are imaginaţie şi valorifică diferenţiat resursele de întunecime ale fiecărui individ, astfel încât rezultatul să fie sau să pară multicolor. Am citit comentariile de pe site-ul ziarului nostru la articolul „Lia Olguţa Vasilescu şi mirajul primăriei”, apărut în numărul de ieri. Fireşte, dacă libertatea de exprimare este tolerată în presa scrisă, ea poate beneficia de îngăduinţă, adică de acelaşi regim, şi în spaţiul virtual. Unde se ascunde însă meschin, în spatele anonimatului. Şi, uneori, pare un scuipat livrat de cineva purtând cagulă, pe întuneric, care o rupe, apoi, la fugă. „Andi”, de pildă, cu gândul la o chestie mercantilă, întreabă autorul „cât ai luat pentru articolul ăsta de fond în favoarea lui Aurică?”, în timp ce „Anca”, dorindu-se mai profundă şi, probabil, mai mobilă, crede că „fiu-său a fost pesedist şi pus în funcţia pe care a avut-o datorită tăticului, că lucrează la ziar”. După toate aparenţele, deşi se exprimă toroipănistic, „Anca” pare din tabăra Cristinei Calangiu, fiindcă şi conchide înţelept: „Cel mai bine a făcut Gust când a mirosit cu cine luptă PSD-ul şi a fugit de partea puterii”. Jale mare şi pierdere… irecuperabilă. Politician de mare viitor, mai ales că nimeni nu l-a întrebat ce ştie să facă. În fine, cam acesta este tonul invectivelor. Şi nu poţi lupta cu toate formele de insanitate. Dar să revenim la subiect. „Fiu-său” (n.a. – Radu Canţăr) a plecat din Craiova de vreo jumătate de an, renunţând la măreaţa funcţie „pe care a avut-o datorită tăticului”. Aşa să fie oare? Dacă a fost pesedist, şi a fost, poate a rămas, avea libertatea acestei opţiuni, n-a muncit în campaniile electorale, alături de ceilalţi militanţi? Deşi nu pentru slujba temporară la Consiliul Judeţean a făcut asta. Era major, vaccinat, absolvent al unei facultăţi de stat, cu destule merite, pe propria strădanie, animat de propriile idealuri. Şi, în nici un caz, sub tutela tatălui său. Dar toate acestea sunt bizarerii. Să ne apropiem, însă, de fondul discuţiei, abandonând chibiţăreala de duzină. Ce a susţinut „Cuvântul Libertăţii”, cotidian la care a lucrat ca redactor şi redactor-şef adjunct inclusiv Lia Olga Vasilescu – militantă PRM-istă fiind – în privinţa acesteia? Nimic altceva decât, întotdeauna pe un ton moderat, că, pentru a deveni candidata USL la Primăria Craiova, trebuia să aibă acordul formal al organizaţiei municipale PSD. Nu greu de obţinut, dar obligatoriu moralmente şi democratic. Este sau nu este aşa? Surmontarea acestei proceduri democratice, cum s-a şi întâmplat, reprezenta o sfidare premeditată a celor care consideră că alcătuiesc conducerea organizaţiei social-democrate. Desantul, prin aportul centrului, o vulnerabilizează chiar pe Lia Olga Vasilescu, altminteri plină de sine, superficială, şi ne oprim, fiindcă politica nu se face fără memorie, schimbându-ţi caracterul precum poşetele. Nu spunem de lux. Una dintre manevrele curente ale politicianului este camuflarea calculului util sieşi în chestiuni de principii. Pentru cei care au îndoieli în privinţa corectitudinii textelor noastre propunem un test la îndemână: lectura colecţiei „Cuvântul Libertăţii” din campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2008. Şi dacă trebuie spus adevărul, hai să-l rostim. De pildă, dacă senatorul de Filiaşi, Lia Olga Vasilescu, poate afirma, având conştiinţa curată, că a plătit vreun leu, sau i s-a solicitat, pentru spaţiul publicitar dedicat. Are libertatea deplină să facă public acest lucru unde doreşte. Apoi, dacă a adresat celor care au muncit pentru ea şi congenerul ei pentru Camera Deputaţilor, redacţional, un simplu „mulţumesc”, de asemenea. Preferând demagogiei patriotarde peremiste delirul egolatriei, Lia Olga Vasilescu se simte, probabil, o eroină a eticului, o femeie a misiunii, care se încurcă, este drept, în faţa deputatului Gelu Vişan, cum s-a întâmplat la postul tv GIGA, săptămâna trecută, într-o chestiune irelevantă. Dacă postacii aparţin sau nu grupului său de susţinători are o importanţă minoră. Jalnică e toată povestea. Şi ea nu se opreşte aici.
