Despre istorie, patrimoniu şi nu numai, cu Adrian Cioroianu, la Craiova

0
100

„Dacă istoria nu e o afacere, din păcate patrimoniul a fost un business strălucit”

La sfârșitul săptămânii trecute, craioveanul Adrian Cioroianu, profesor – calitate pe care, mărturisește, o acceptă înaintea celei de istoric – și decan al Facultății de Istorie a Universității din București, a zăbovit câteva zile în orașul natal, onorând invitația de a conferenția în cadrul proiectului „Scriitori la Tradem”. Tema, am spune, aproape nici nu conta, căci charismatic cum este, tobă de cultură și specialist incontestabil într-ale istoriei, cum nu o dată a dovedit-o, ar fi atras oricum un numeros public. A ales să prezinte „O poveste fără Făt Frumos. Istorie și patrimoniu în România după 1990”, iar Salonul Medieval al Casei de Cultură „Traian Demetrescu” a fost arhiplin.

Adrian Cioroianu

Familia domniei sale, numeroși prieteni, foști colegi de liceu, tineri sau vârstnici care împărtășesc aceeași pasiune pentru istorie s-au bucurat de o întâlnire deloc protocolară cu autorul atâtor cărți, fost europarlamentar și ministru de Externe în Cabinetul Tăriceanu. Cu haru-i recunoscut de povestitor, Adrian Cioroianu a încântat audiența referindu-se nu numai la tema anunțată, ci și strecurând scurte istorisiri cu tâlc, inclusiv din perioada revoluției care i-a marcat anii de studenție în capitală. Pornind de la definirea termenilor, Cioroianu a făcut o incursiune în trecutul apropiat, sfârșind prin a afirma că, „în timp ce eram ocupați cu rediscutarea istoriei și redescoperirea adevărului, patrimoniul nostru a devenit o uriașă afacere”.

În același cadru, invitatul și-a lansat volumul „Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor”, recent publicat la „Curtea Veche Publishing”, ce reunește peste 90 de scurte narațiuni despre oameni, fapte şi întâmplări care ne-au marcat trecutul în ultimul secol şi jumătate. Totodată, și-a prezentat romanul de dragoste „Adulter cu smochine și pescăruși”, apărut la aceeași editură, dar în 2012. „Sunt puțin înciudat, pentru că, dintre toate cărțile pe care le-am publicat până acum, cea mai vândută a fost una… de ficțiune! Și deseori mă întreb: oare e drept? Pentru că la o carte de istorie lucrez un an! Vă spun deschis, romanul l-am scris în două luni și ceva…”, a declarat acesta, mai în glumă, mai în serios. Cu Adrian Cioroianu și volumele sale craiovenii se vor putea reîntâlni la Târgul de Carte Gaudeamus – ediția a XIII-a, care va avea loc la Craiova între 26 februarie și 2 martie.

După cursurile Școlii nr. 18 și Liceului de Filologie-Istorie din orașul natal, azi Colegiul Național „Elena Cuza”, Adrian Cioroianu (47 de ani) a luat drumul capitalei, din simplul motiv, mărturisește, că la Craiova nu exista pe-atunci Facultate de Istorie. A studiat la Universitatea din Bucureşti între 1988 și 1993, apoi peste ocean, la Universitatea Laval din Quebec (1996-1997), unde a obținut și doctoratul, cu teza „Mitul, imaginea şi cultul liderului în România comunistă”, înaintând pas cu pas pe acest drum, până la a deveni istoricul de astăzi.

„Este unul dintre cei mai occidentali oameni de cultură pe care îi are România”

Pentru Cosmin Dragoste, manager al instituției-gazdă a evenimentului de vineri seara și, la rându-i, profesor la Facultatea de Litere a Universității craiovene, Adrian Cioroianu „este unul dintre cei mai occidentali oameni de cultură, în cel mai bun sens al cuvântului, pe care România îi are în momentul de față, atât prin rafinamentul intelectual de care întotdeauna a dat dovadă, cât și prin obiectivitatea caracteristică și imparțialitate”. «Este cel care – pentru mine, personal – a reușit să facă istoria foarte „digerabilă”. Pentru că, în afară de talentul scriitoricesc, are și acele cunoștințe necesare de a fi transmise mai departe, are acel mod atât de frumos de a scrie istoria», a adăugat acesta.

Gabriel Coșoveanu, prodecan al aceleiași Facultăți de Litere și președinte al Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, vorbește despre „dragul nostru craiovean” referindu-se la Cioroianu și afirmă că acesta este „un cosmopolit”. La rândul său, poetul Nicolae Coande – secretar literar al Teatrului Național „Marin Sorescu” și inițiatorul proiectului „Scriitori la Tradem”, îl consideră „un om de o eleganță deosebită, exterioară și interioară, morală în primul rând, și un povestitor de mare talent”.

Absolvent în haosul anilor ’90, dar cu mult mai multe șanse decât studenții de azi

„Mă simt foarte onorat de prezența dvs. aici și de invitația pe care am primit-o”, a declarat Adrian Cioroianu, după sincera primire a gazdelor. Acesta a pornit discuția despre Istorie și patrimoniu în România după 1990” de la o întâmplare… istorică, stârnit fiind de prezentarea unei copii a paginii ziarului „Înainte” datată 23 decembrie 1989, cu un articol apărut sub semnătura sa, intitulat „Țara fără dictator”. Cu o privire lucidă asupra evenimentelor din urmă cu aproape un sfert de veac, dar și cu mult umor, Cioroianu a rememorat împrejurările haotice în care a scris respectivul text și l-a adus la redacția singurului cotidian ce apărea în acea perioadă, ca și surprinderea de a-l regăsi publicat a doua zi. „Păstrez ziarul și acum, îl am înrămat în biroul meu, la facultate, la București!”, a declarat istoricul, zâmbind.

„Am avut marea șansă ca Revoluția să mă prindă în facultate, doar ce începusem anul al II-lea. Am absolvit exact în haosul acela al anilor ’90, dar a fost o perioadă infinit mai bună decât a studenților de acum”, a mai spus acesta, referindu-se la oportunitățile pe care le au azi tinerii absolvenți. «Ca decan, când le semnez diplomele și le înmânez în cadrul acelei ceremonii frumoase, la care ei vin îmbrăcați cu togă și au pălării dintr-alea ca în America, se cântă Gaudeamus igitur și ei urcă pe scenă, eu le strâng mâna și le urez succes și facem poze, mă întreb: „Doamne, dar unde se duc copiii ăștia?! Ce vor face ei?”. Din acest punct de vedere, situația a fost infinit mai bună în 1993, când am absolvit eu. Practic, am avut multe uși deschise», a afirmat Cioroianu, care a și povestit, în acest context, despre onoarea de a primi din partea profesorului său Lucian Boia propunerea de a-i fi asistent. Istoricul n-a ratat ocazia de a reaminti despre interminabilele discuții privind manualele școlare opționale (și nu alternative!), nu însă și despre salariile profesorilor. „Poți să ai cel mai bun manual din lume, dacă n-ai profesor bun elevii nu vor învăța. Noi am făcut școală după manuale comuniste, dar am avut noroc de profesori foarte buni”.

Discursul despre istorie a fost dinamic, cel despre patrimoniu intenționat n-a existat

Revenind la tema conferinței, Adrian Cioroianu a plecat de la o definire a termenilor. „Am rețineri în a susține că istoria e o știință; consider – și o afirma Xenopol – că e o disciplină. Iar patrimoniul nu este altceva decât materializarea istoriei. Este clădirea în care ne aflăm aici, e strada pe care am venit, e un cântec al Mariei Tănase, e o podoabă bisericească de valoare, este sabia lui Ștefan cel Mare. Toate acestea sunt materializări ale istoriei. Acceptăm ideea că până în 1989, în România, atât istoria, cât și patrimoniul erau controlate de stat. După 1989, cele două au mers pe drumuri separate”, consideră Cioroianu.

Dacă imediat după Revoluție a început o amplă dezbatere pentru căutarea și recuperarea istoriei adevărate, patrimoniul a fost dat uitării. Și chiar intenționat, nu de puține ori, susține acesta. „A existat acea magie, acea fantezie, acea speranță – nu știu în ce măsură împlinită – că după căderea comunismului vom redescoperi istoria adevărată. Eu însumi am crezut-o, v-o spun cu mâna pe inimă. Eram convins că totul se va separa și vom vedea foarte clar ce și cum. (…) Discursul despre istorie a fost foarte dinamic, cu multe polemici. Cel despre patrimoniu, după părerea mea, în mod intenționat nu s-a purtat”, a afirmat Adrian Cioroianu. Convingerea sa este că „împotriva patrimoniului în mod categoric putem vorbi de un complot, iar lucrul acesta îl vedem peste tot în țară”.

Clădirile în care s-a născut România modernă… ruinele istoriei

Istoricul a subliniat însă că patrimoniul a fost Cenușăreasa tranziției, dar nu numai în România, ci și în alte țări din Europa, demonstrat fiind în istorie că reformele sunt urmate de o criză, iar revoluțiile, de o lipsă de grijă în privința bunurilor culturale. „În primul rând că nu ne era clar ce e ăla patrimoniu. Ce ne interesa pe noi ce se întâmplă cu casele din Craiova ale lui Barbu Drugă? Nu ne-a interesat pe noi cei mulți, dar pe alții, da. Și ați văzut unele clădiri istorice ale Craiovei ce proprietari au! Dacă în mod evident istoria nu e o afacere, din păcate patrimoniul a fost un business strălucit”, a afirmat Cioroianu.

Acesta a dat exemplul unor clădiri în care, „întâmplător”, peste noapte izbucnește un incendiu, astfel fiind scoase pe lista monumentelor de patrimoniu, iar în locul lor apărând după o vreme hoteluri, birouri ori blocuri de locuințe. „Deci, în timp ce eram ocupați cu rediscutarea istoriei și redescoperirea adevărului, patrimoniul a devenit o uriașă afacere. Sunt sute, dacă nu mii de cazuri numai în București, după 1990”. Despre cum istoria și patrimoniul se îngemănează, dar cât o valorificăm pe una și îl ignorăm pe celălalt, vorbesc – a exemplificat Adrian Cioroianu – Hotelul Concordia din București și Muzeul de Istorie Naturală din Iași, clădiri în care s-a decis, la 1859, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, dar care astăzi sunt în paragină. „E un fenomen foarte curios: chiar dacă știu sau nu istorie, românii au într-o oarecare măsură un sentiment al proprietății pe istoria lor. Dar în privința problemelor legate de patrimoniu nimeni nu se simte proprietar. E diferență între pasiunea noastră pentru istorie și totalul nostru dezinteres pentru ceea ce se cheamă, până la urmă, materializarea ei”, a mai spus istoricul.

Soluția? O lege „copy-paste” după un model occidental

Concluzia lui Adrian Cioroianu, din încheierea conferinței „O poveste fără Făt Frumos. Istorie și patrimoniu în România după 1990”, a fost că avem nevoie de o Lege a patrimoniului „luată ad litteram după o lege funcțională dintr-un stat occidental”. „La drept vorbind, instituțiile statului român modern au fost luate, cum se spune azi, copy-paste. Craioveanul Eugeniu Carada, când a făcut Banca Națională a României, n-a stat să inventeze o instituție: s-a dus la Paris, a văzut cum funcționează, a luat modelul și nimeni nu e deranjat de faptul că n-ar fi o instituție românească. La fel ar fi și cu legea privind patrimoniul…”, a încheiat invitatul. După conferință, Adrian Cioroianu a continuat să dialogheze cu publicul, apoi a oferit autografe pe cele mai recente două volume publicate.