Un tânăr de 23 de ani, din Ocolna, comuna Amărăştii de Jos, a fost arestat preventiv pe 30 de zile pentru comiterea infracţiunii de ultraj la pădurar. Hotărârea a fost luată miercuri de Judecătoria Craiova după ce, în urma cercetărilor, s-a stabillit că tânărul, fiind surprins în pădure, la furat de lemne, împreună cu alţi doi prieteni, l-a înjurat şi l-a ameninţat cu moartea pe pădurarul care i-a prins în flagrant.
Săptămâna trecută, marţi, 6 octombrie a.c., în jurul orei 15.00, la sediul Poliţiei din Dăbuleni s-a prezentat Florin Fluerătoru, de 42 de ani, angajat ca pădurar în cadrul Ocolului Silvic Dăbuleni, care le-a povestit poliţiştilor că în seara anterioară, respectiv luni, 5 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, în timp ce efectua serviciul de pază la Cantonul 12 Ocolna, împreună cu inginerul de la Ocolul Silvic, a surprins trei bărbaţi care tăiaseră ilegal şi se pregăteau să sustragă mai mulţi copaci, în speţă salcâmi. Pădurarul i-a identificat, stabilind că este vorba despre Broni Voicu, de 23 de ani, Gilbert Dinu, de 21 de ani şi Iulian Sandu, de 19 ani, toţi din Ocolna (Amărăştii de Jos), numai că cei trei au început să-l înjure şi să-l ameninţe pe pădurar cu acte de violenţă. După ce au înregistrat sesizarea pădurarului, poliţiştii au demarat cercetările, stabilind că cele povestite de pădurar se confirmă. „Ca urmare a cercetărilor efectuate s-a constatat că se confirmă sesizarea făcută de pădurar, iar în cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ameninţare şi tăiere ilegală de material lemnos la Poliţia Dăbuleni”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Alin Apostol. Ulterior însă, ca urmare a analizării cauzei împreună cu un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, anchetatorii au decis schimbarea încadrării juridice a faptelor în ultraj la pădurar, întrucât acesta se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Cercetările au fost preluate de procurori, care au decis, pe 13 octombrie, să-l reţină pentru 24 de ore pe Broni Voicu, acesta fiind introdus în arestul IPJ Dolj. O zi mai târziu, miercuri, 14 octombrie, tânărul a fost prezentat Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă de instanţă, care i-a emis mandat pe o perioadăd e 30 de zile: „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Voicu Broni pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 14.10.2015 până la data de 12.11.2015, inclusiv. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 130 lei reprezintă onorariu avocat oficiu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 14.10.2015”. Cercetările continuă în acest caz cu suspectul principal după gratii.