Inspectorii de muncă au verificat contractele cu timp parţial de muncă

0
398

Inspecţia Muncii, prin Inspectoratele Teritoriale de Muncă judeţene, a organizat Campania naţională privind verificarea modului de respectare, de către angajatori, a prevederilor legale referitoare la încheierea şi transmiterea în Registrul general de evidenţă a salariaţilor – REVISAL – a contractelor individuale de muncă cu timp parţial, precum şi prevederile generale prind REVISAL. Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a efectuat mai multe acţiuni de control, trei dintre angajatori fiind sancţionaţi contravenţional, cu amenzi în valoare de 60.000 de lei.

În cadrul campaniei, inspectorii de muncă au efectuat controale cu un caracter inopinat, aspectele urmărite fiind diverse: angajarea personalului (inclusiv transmiterea contractelor de muncă în REVISAL, în termenul legal; timpul de muncă, respectiv cel de odihnă; repausul zilnic şi săptămânal; sărbătorile legale; garantarea în plată a salariului minim brut la nivel naţional). „La nivelul judeţului Dolj, pentru realizarea obiectivelor, inspectorii de muncă au efectuat acţiuni de control la 42 de angajatori din mai multe domenii: servcicii medicale, construcţii, industria prelucrătoare, panificaţie, service-auto, transporturi, pază, jocuri de noroc şi pariuri, financiar şi asigurări, call-center. Cu ocazia verificărilor, au fost identificaţi şi sancţionaţi, cu amenzi în valoare de 60.000 de lei, trei angajatori, la care au fost depistate trei persoane care desfăşurau activitate fără a avea forme legale de angajare. Totodată, a fost depistat un minor în vârstă de 17 ani, pentru care angajatorul a încălcat prevederile legale în ceea ce priveşte regimul de muncă al minorilor, documentele fiind înaintate organelor de cercetare penală”, a precizat Cătălin Mohora, inspector-şef al ITM Dolj. De asemenea, în timpul verificărilor, au fost depistate 36 de deficienţe, pentru care s-au dispus măsuri de remediere şi s-au aplicat zece sancţiuni contravenţionale, dintre acestea cinci fiind amenzi în cuantum de 66.000 de lei, celelalte – avertismente.