Columbia a surprins Argentina, la Copa America

0
489

La Copa America 2019, Columbia  a învins, la Salvador, cu 2-0 naţionala Argentinei, finalistă la ultimele două ediţii. Au marcat: Roger Martinez (71) şi Duvan Zapata (86). Este  prima victorie a Columbiei în faţa Argentinei la Copa America în ultimii 20 de ani. Echipa lui Messi a fost desfiinţată de presa argentiniană, principalul vinovat fiind găsit selecţionerul Scaloni.

De partea cealaltă, atacantul de la Sevilla, Luis Muriel, a fost înlocuit în minutul 13, după ce a suferit o accidentare la ligamentul colateral al genunchiului stâng şi nu va mai putea evolua la Copa America.

Pentru Argentina au jucat: Franco Armani – Renzo Sarabia, Nicolas Otamendi, German Pezzella, Nicolas Tagliafico – Giovani Lo Celso, Guido Rodriguez (Guido Pizarro, 66), Leandro Paredes – Lionel Messi, Sergio Aguero (Matias Suarez, 79), Angel Di María (Rodrigo De Paul, 46).
La Columbia au jucat: David Ospina – Santiago Arias, Yerry Mina, Davinson Sanchez, William Tesillo – Wilmar Barrios, Juan Cuadrado (Jefferson Lerma, 64), Matheus Uribe – James Rodríguez, Falcao (Duvan Zapata, 81), Luis Muriel (Roger Martínez, 13).