Statuia lui Otetelişanu, finalizată cu ajutorul lui Popeci

0
349

Statuia „Umbra lui Otetelişanu” este gata şi urmează să fie amplasată, în următoarea perioadă, pe calcanul de la Biserica „Sfântul Ilie”. Sculptorul Lucian Irimescu, cel care a conceput ansamblul sculptural, a mărturisit că bronzul care îl înfăţişează pe unul din descendenţii familiei Otetelişanu a fost adus la Craiova din atelierul firmei arădene, după ce omul de afaceri Constantin Popeci a suportat toate cheltuielile pentru finalizarea statuii. Acum, în uzina Popeci, se lucrează la postamentul pe care va fi aşezat acest monument.

cal irimescu 2Ideea de a decora calcanul de la Biserica „Sfântul Ilie”, din centrul vechi al Craiovei, cu o statuie care să îi reprezinte pe ctitori, a aparţinut în totalitate sculptorului Lucian Irimescu. S-a transformat într-un proiect cultural în momentul în care Primăria Craiova a înscris oraşul în competiţia pentru câştigarea titlului de Capitală Culturală Europeană. Pentru a înfrumuseţa zona veche, i s-a dat credit, pentru prima dată, sculptorului Irimescu de a realiza statuia pentru care documentase mai mulţi ani. Ansamblul sculptural, reprezentând un călăreţ pe cal, căruia Lucian Irimescu i-a pus şi un nume – „Umbra lui Otetelişanu”, a fost comandat, aşadar, pentru execuţie la o firmă din Arad. Numai că, între timp, Craiova este eliminată din competiţie şi asociaţia nu mai are buget pentru a achita lucrarea. Se întâmplă un lucru trist: realizată în proporţie de o treime doar, statuia este abandonată în atelierele firmei arădene.

Constantin Popeci a suportat cheltuielile cu finalizarea lucrării

După mai bine de un an, o veste bună: statuia se întoarce acasă, fiind realizată integral. Sculptorul Lucian Irimescu dă primul vestea bună, postând pe pagina sa de Facebook, fotografii în premieră cu monumentul, care, nu întâmplător, se află acum în halele Popeci. „Primăria a început să creadă într-un proiect pe care eu îl cam vânturam de vreo doi ani de zile. Ei dându-mi credit, a apărut o colaborare cu Asociaţia Craiova Culturală, care a mers până undeva, apoi şi-a pierdut obiectul de activitate, întrucât nu s-a calificat Craiova şi atunci au pierdut şi continuarea achitării lucrării. Și de aici eu am găsit un om, care este extraordinar, în persoana lui Constantin Popeci şi a firmei sale care a îmbrăţişat ideea. L-am convins că are importanţă pentru Craiova şi a preluat problemele financiare. Domnia sa a suportat costurile a două treimi şi mai mult, pentru că s-a cheltuit doar un avans”, a ţinut să precizeze sculptorul Lucian Irimescu.

Statuia este realizată într-un mod excepţional

cal irimescu 1Potrivit sculptorului, statuia a fost executat la Arad, în atelierul unei firme specializate, condusă tot de un artist plastic care mai lucrase pentru Craiova, acesta fiind motivul pentru care suma finală ar fi la costul unei simple statui. „De ce? Pentru că acel om mai făcuse nişte lucrări pentru Craiova şi a spus că vrea să dăruiască ceva Craiovei pentru că şi el a primit destule comenzi până atunci”. Deşi a fost întârziată o perioadă, sculptorul Irimescu spune că excelează prin modul în care a fost realizată, fiind turnată extraordinar de bine, redând fidel absolut toate detaliile. „Statuia este turnată ca şi cum ar fi turnat o monedă. Calitatea turnării la întreaga statuie este la nivel de amprentă, o lucrare excepţională. Este realizată integral din bronz. Oricum o lucrare nici nu trebuie să atingă perfecţiunea, ci mai degrabă ar trebui să atingă acel ceva care să-ţi dea un fior artistic ceea ce cred şi sper că am realizat cu această lucrare”, este de părere Irimescu.

Povestea călăreţului care iese din zid

De altfel, conceperea statuii are, în sine, povestea sa. Pornind de la ideea de a face un dialog cu perioada anilor 1720, când se presupune că a fost ridicată prima variantă de biserică, artistul craiovean a căutat neobosit izvoare de inspiraţie pentru lucrarea sa. «În Biserica „Sfântul Ilie” ctitorii sunt, într-adevăr, zugrăviţi acolo, dar zidul din naos, la intrare, este acoperit de pangarul în care se vând lumânări. Ca să pot să văd ceva, eu m-am căţărat şi am dat de nişte portrete făcute oarecum în stilul bisericesc, nu au legătură cu familia în sine. Şi atunci a trebuit să caut la Fundaţia Otetelişanu. M-am uitat pe tot felul de documente din istorie şi am dat de un acest portret al unui nepot al familiei. Intrând în timp, nu am avut ce să fac şi a trebuit să apelez la artificiul acesta, să pot să fiu cât de cât aproape de perioadă. Din păcate, eu nu am avut nici un istoric la care să cer informaţii, pentru că nu existau date. Am zis să nu fac un portret al cuiva, ci al unui personaj care, în mintea mea, respectă fizionomia sau are legătură cu familia», mărturiseşte Lucian Irimescu. Călăreţul este îmbrăcat ca la 1900, în stil „Belle Epoque”, pentru a respecta unitatea tematică, iar calul iese din zid sugerând continuitatea cu timpul.

Autorităţile vor decide când poate fi amplasată

În acest moment, statuia „Umbra lui Otetelişanu”, care aminteşte, după cum spuneam, de primul ctitorul, boierul Ilie Otetelişanu, se găseşte în halele Popeci, unde se confecţionează postamentul pe care va fi amplasată. „Lucrez cu inginerii domnului Popeci ca să găsim o soluţie de ancorare şi, în acelaşi timp, să nu impietăm cu ceva zidul. Va fi o placă la picioarele calului care se duce în pierdere înspre zid. Acolo vor fi menţionaţi cei care au contribuit, împreună cu doamna primar Lia Olguţa Vasilescu şi domnul Constantin Popeci”. Sculptorul Lucian Irimescu a ţinut să precizeze faptul că prezenţa numelui fostului primar pe soclul lucrării sale nu trebuie să fie asociat cu faptul că ar fi un proiect politic, ci unul strict cultural. „Proiectul acesta nu a avut nici un fel de raţiune politică, eu nu sunt afiliat vreunui partid şi nu am discutat pe direcţia aceasta sub nici o formă, a fost doar un proiect cultural şi îl tratez ca atare. Sunt de principiul că întotdeauna trebuie să dai Cezarului ce este al Cezarului, ori doamna primar a crezut în istoria oraşului în care trăieşte”, a menţionat Lucian Irimescu. Autorităţile locale sunt cele care vor decide, în următoarea perioadă, când statuia va fi, aşezată, pe calcanul bisericii, adică la locul destinat.