Tineri fără destin…

0
152

Am străbătut, la pas, cu oaspeţi dragi din îndepărtata Brazilie, vineri, 8 aprilie, centrul civic al Băniei, atent la reacţiile faţă de transformările înnoitoare şi recuperatoare istoric intervenite la distanţa de câţiva ani de la ultima vizită pe care mi-au făcut-o. Un exerciţiu – ar spune unii cârcotaşi – de rutină asociat cutumei de orgoliu local şi, deci, văduv de vreo relevanţă demnă de arhivat.

Şi totuşi, n-a fost deloc aşa. Călători prin lume, cunoscători intimi ai unor oraşe de referinţă în circuitul turistic internaţional, de la Roma la Paris, de la Madrid la Berlin ori de la Viena la Rio de Janeiro, acesta din urmă cetatea lor natală, oaspeţii mei, o familie de cărturari îndrăgostiţi de România şi de cultura ei, nu şi-au ascuns admiraţia, la limita unui veritabil şoc, faţă de noua înfăţişare a urbei noastre.

Lăsând însă la o parte un astfel de „subiect delicat”, în natura sa, pentru unii dintre concitadinii noştri înrobiţi de suspiciuni partizane, o întâmplare cu totul particulară mi-a reţinut atenţia şi, de atunci, n-a încetat să mă părăsească.

Vizitând Grădina Botanică, în noul ei veşmânt, împărtăşind impresii într-o altă limbă, ne-am trezit, pe una dintre aleile reamenajate cu gust, păşind alături de noi, setat de o curiozitate ce i se citea pe chip, cu un adolescent, îmbrăcat modest, sărăcăcios, atent la ceea ce discutam. Surpriza – mai degrabă a mea decât a oaspeţilor străini – a venit odată cu intervenţiile sale în italiană, mai întâi, mai apoi în engleză, prin care, de la noua faţă a locului în care ne aflam, a trecut la alte subiecte şi, răspunzând curiozităţii mele, la detalii ale biografiei sale marcate de nu puţine neajunsuri.

Să fi avut cincisprezece ani, elev al  Colegiului Tehnic de Industrie Alimentara Craiova, cum se numeşte astăzi fostul LIA de odinioară, locuia într-un sat din cele multe ale comunei Breasta, de unde făcea naveta zilnic la Craiova. Trăia acolo, la limita sărăciei, doar cu bunicul său, fiindcă părinţii se risipiseră pe alte meleaguri, prin Vest, în căutarea unui noroc din care copilul lor lăsat de izbelişte nu părea să aibă vreun beneficiu. Ne mărturisea că nu mai avea ştiri despre ei de multă vreme şi că, de fapt, aproape că îi rătăcise prin memorie şi doar câteva în cele câteva fotografii îngălbenite de vreme le mai cerceta fizionomiile pierdute.

Nu ştiu ce raţiuni vor fi stat la baza acestei stranii odisei a familiei sale. Nu l-am chestionat nici eu şi, cu atât mai mult oaspeţii mei, dintr-un sentiment de jenă şi din teama de a evita cine ştie ce răniri neavenite.

Ceea ce însă ne-a marcat pe noi, martorii acestei întâmplări insolite, a fost – şi a rămas tocmai aspectul care m-a urmărit de atunci obsesiv – inteligenţa, bunul simţ, delicateţea, inclusiv cea a fizionomiei sale fragile, cărora li se asocia, atât de neaşteptat, capacitatea sa de a dialoga cu nişte străini în limbi de circulaţie. Le învăţase – ne-a mărturisit – de la televizor, ajutându-se şi de mijloacele tehnicii mediatice pe care bunicul său, unicul sprijin dispus la orice sacrificiu ca să-i deschidă un drum în viaţă, i le punea la dispoziţie. Bunica murise scurt timp de la plecarea intempestivă şi, din păcate, fără urme, a părinţilor pe alte coclauri, iar el, rămas în casa bătrână cu un bunic nevoit să acopere rolurile de mamă, de tată, ca şi pe cel de dascăl în tainele lumii şi ale vieţii şi se lupta să-şi depăşească ingrata condiţie căreia simţea că îi fusese livrat.

Ne-am luat rămas-bun cu strângeri de mână şi cu speranţa că soarta îi va surâde. Şi, de atunci, chipul său n-a încetat să-mi revină în memorie şi să mă împingă la reflecţii, amare în oferta lor de supliciu, asupra atâtor copii, unii adolescenţi, alţii poate chiar trecuţi de pragul tinereţii, în al căror destin nu pare a se ivi nici măcar un mugur de noroc.

Şi asta în timp ce alţii de seama lor, odrasle ale noilor categorii de pricopsiţi, interlopi, „baroni”, „băieţi deştepţi”, mulţi dintre ei dovediţi hoţi la drumul mare, îşi distribuie nemeritatul drept la… noroc în oaze de huzur sub semnul tatuajului de beizadele din care şi-au făcut un injurios renume.