Craiovean condamnat la 16 ani de închisoare pentru omor… după ce fusese achitat

0
456

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au pus capăt unei poveşti încâlcite şi au condamnat, miercuri, 14 martie a.c., un craiovean de 37 de ani, Valter Curte, la o pedeapsă totală de 16 ani închisoare cu executare pentru omor şi violare de domiciliu. Asta după ce, pe fond, la Tribunalul Dolj, pe 17 noiembrie 2016, bărbatul fusese achitat pentru omor şi condamnat doar la cei 3 ani de închisoare pentru violare de domiciliu… Crima s-a petrecut pe 4 ianuarie 2015, seara, pe strada Bucura din cartierul craiovean Romaneşti, când Valter Curte a intrat peste victimă, Petrică Durac, de 41 de ani, şi l-a lovit în cap cu o rangă metalică. O zi mai târziu, fratele autorului s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi a declarat că el este cel care i-a dat cu ranga metalică în cap victimei. Anchetatorii au observat că din probe reieşea altceva, însă câteva zile acesta a stat în spatele gratiilor. Pe 8 ianuarie 2015 Valter Curte a fost arestat preventiv în acest caz (fratele său fiind eliberat o zi mai târziu) şi a fost pus în libertate pe 17 noiembrie 2016, când Tribunalul Dolj l-a achitat pentru omor. Miercuri seară, după pronunţarea hotărârii definitive, bărbatul a fost găsit în Işalniţa, de unde a fost ridicat şi dus la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, pentru ispăşirea pedepsei.

Crima pentru care a ajuns acum, în spatele gratiilor, Valter Curte, de 37 de ani, din Craiova, s-a petrecut în urmă cu trei ani, mai exact pe 4 ianuarie 2015, în Craiova, pe strada Bucura din cartierul Romaneşti. Atât autorul, cât şi victima, Petrică Durac, de 41 de ani, locuiau pe aceeaşi stradă, şi aveau certuri din cauza faptului că Valter Curte îi bănuia pe copiii lui Durac că i-au intrat în locuinţă şi i-au furat mai multe bunuri cât fusese el plecat în Italia. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, pe fondul acestor discuţii, pe 27 decembrie 2014, seara, mai mulţi membri ai familiei victimei au pătruns fără drept în locuinţa lui Valter Curte, l-au lovit, şi i-au distrus diverse bunuri. Concubina lui a depus plângere la Poliţie, s-a deschis un dosar penal pentru violare de domiciliu şi distrugere, însă, familia Durac se aştepa ca Valter Curte să se răzbune. „Deşi s-a întocmit acest dosar penal la secţia de poliţie, membrii familiei victimei se aşteptau ca inculpatul Curte Valter însoţit de alte persoane să vină peste ei, la domiciliul lor, să le producă şi el aceleaşi distrugeri pe care le produseseră şi ei la locuinţa inculpatului aşa cum se obişnuieşte să se întâmple între membri etniei rome din cartierul Romaneşti”, au reţinut procurorii în rechizitoriu. Lucru ce s-a şi întâmplat, câteva zile mai târziu.

Răzbunarea a venit pe 4 ianuarie 2015

Pe 4 ianuarie 2015, după ce a băut, acasă, cu mai mulţi prieteni, Valter Curte le-a cerut să-l însoţească acasă la Petrică Durac, pentru a se răzbuna. El s-a înarmat cu o ţeavă metalică, iar celelalte persoane s-au înarmat cu diverse obiecte contondente pe care le-au găsit în curtea acestuia şi împreună s-au deplasat spre domiciliul victimei. O parte din prieteni au rămas în stradă, de pază, iar ceilalţi au forţat porţile şi au intrat în curtea lui Durac. I-au spart geamurile, iar la un moment dat, când acesta a ieşit din casă, Valter Curte l-a lovit în cap cu ranga metalică, lovitură în urma căreia Petrică Durac a căzut la pământ. Văzând că victima sângerează, Valter Curte şi însoţitorii săi au plecat, iar victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a decedat o zi mai târziu, pe 5 ianuarie 2015.

Fratele autorului şi-a asumat crima

Au fost anunţaţi poliţiştii şi procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au demarat cercetările, însă s-au trezit că rudele lui Durac nu indicau autorul faptei. În aceste condiţii, pe 5 ianuarie 2015, la sediul  Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a prezentat Bogdan Curte, fratele lui Valter, însoţit de avocat, şi a declarat că el l-a omorât pe Petrică Durac. Deşi aveau suspiciuni, procurorii n-au avut de ales şi l-au reţinut pe Bogdan Curte, care apoi a fost arestat preventiv. Însă oamenii legii n-au renunţat la cercetări, din cauza neconcordanţelor în declaraţii, şi i-au interceptat pe cei suspectaţi că au fost de faţă la comiterea faptei. „Urmare a acestor interceptări, s-a stabilit că inculpatul Curte Valter se sustrage de la urmărirea penală şi că în mod real inculpatul Curte Bogdan, care recunoscuse săvârşirea infracţiunii de omor, nu ar  fi săvârşit el fapta. Totodată, localizările efectuate au condus la prinderea inculpatului Curte Valter, care se ascundea la o pensiune situată la ieşirea din municipiul Craiova, spre localitatea Slatina”, se mai arată în rechizitoriu.

Autorul nu a recunoscut fapta

Pe parcursul cercetărilor au mai apărut doi martori care au declarat ceea ce suspectau şi procurorii, că Valter Curte a comis fapta, lucru confirmat şi de unchiul acestuia, căruia autorul îi spusese să plece de acasă, ca să nu vină rudele celui omorât peste el. În urma noilor probe, pe 8 ianuarie 2015 Valter Curte a fost arestat preventiv. O zi mai târziu, pe 9 ianuarie, Curtea de Apel Craiova a dispus punerea în libertate a lui Bogdan Curte, deşi acesta recunoştea în  continuare fapta de omor asupra victimei Petrică Durac. Procurorii l-au acuzat, ulterior, de comiterea infracţiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare şi a recunoscut că nu el este autorul omorului ci fratele său l-a încurajat să-şi asume fapta întrucât era lipsit de orice fel de posibilităţi materiale şi, în cazul în care Valter Curte ar fi scăpat de arestul preventiv, ar fi putut să-l ajute pe el, şi  familia acestuia, întrucât urma să primească suma de 600.000 euro, din  Italia, unde un alt frate decedase într-un accident de circulaţie, fiind lovit pe trecerea  de pietoni. În ciuda probelor, Valter Curte nu a recunoscut în timpul cercetărilor decât că a intrat în curtea lui Petrică Durac, nu şi comiterea omorului, refuzând şi testarea poligraf.

Achitat la Tribunal, condamnat la Curtea de Apel

Pe 3 aprilie 2015 s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj i-au trimis în judecată pe Valter Curte (în stare de arest preventiv) pentru omor, şi pe Bogdan Curte (în stare de libertate) pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, iar pe 17 noiembrie 2016, pentru că martorii şi-au schimbat declaraţiile în faţa judecătorilor, Bogdan Curte a fost achitat, iar Valter Curte a primit 3 ani de închisoare pentru violare de domiciliu şi a fost pus în libertate, fiind şi el achitat pentru omor.

Atât procurorii, cât şi soţia victimei au declarat apel împotriva acestei sentinţe, iar miercuri, 14 martie a.c., Curtea de Apel Craiova a pronunţat sentinţa definitivă. Judecătorii l-au găsit vinovat pe Valter Curte de omor, faptă pentru care a primit o pedeapsă de 15 ani închisoare, şi au menţinut pedeapsa pentru violare de domiciliu, aplicându-i, în final, o pedeapsă totală de 16 ani închisoare: „Inculpatul Curte Valter urmeză să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din pedeapsa de 3 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare, astfel încât inculpatul urmează să execute pedeapsa rezultantă de 16 (şaisprezece) ani închisoare în regim de detenţie”, se arată în hotărârea Curţii de Apel Craiova. În plus, instanţa a decis ca acesta să-i plătească soţiei victimei suma de 200.000 lei daune morale. Fratele său a rămas achitat. Hotărârea fiind definitivă, poliţiştii IPJ Dolj l-au depistat pe Valter Curte în Işalniţa, de unde l-au ridicat şi l-au dus la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova pentru ispăşirea pedepsei.

***

Potrivit raportului de constatare medico-legală întocmit de IML Craiova, moartea lui Durac Petrică, în vârstă de 41 de ani, „a fost violentă, ea s-a datorat  hemoragiei şi dilacerării meningo-cerebrale, urmare unui traumatism cranio-cerebral cu fractură multieschiloasă de boltă şi bază de craniu ce interesează  aripa mare a sfenoidului, stânga temporalului, de unde pleacă o linie de fractură ce traversează solzul parietalului, solzul temporalului drept,aripa mare sfenoidală dreapta şi se opreşte la nivelul şeii turceşti. De  asemenea, s-a stabilit că leziunile traumatice s-au produs prin lovirea cu un corp dur alungit, iar între leziunea traumatică şi deces există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată”.