La Finanţe s-au blocat angajările

0
497

finanteMinisterul Finanţelor Publice a decis suspendarea temporară a ocupării posturilor vacante şi a promovărilor pentru personalul din aparatul central şi instituţiile subordonate.

„Măsura au fost adoptată în vederea încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin bugetul pe anul 2017 în contextul elaborării bugetului, cu încadrarea în ţinta de deficit, şi alocarea a 2% pentru Apărare în vederea respectării angajamentului României faţă de partenerii Nord-Atlantici”, se precizează într-un comunicat de presă remis de Ministerul Finanţelor Public.

Amintim că au fost reduse în acest scop şi bugetele altor instituţii (Camera Deputaţilor – 13%, Senatul României – 16,8%, Serviciul Român de Informaţii – 9,4%, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene – 14,5% ş.a.). Măsura va produce efecte până la suplimentarea alocărilor bugetare aferente cheltuielilor de personal, dată la care bugetul MFP va permite noi angajări sau promovări în grad şi funcţie.