Plenul Parlamentului European, reunit în această săptămână la Strasbourg, a găzduit ieri-dimineaţă o dezbatere-cheie privind rezultatele Consiliului European din 9-10 martie şi asupra „Declaraţiei de la Roma” ocazionată de a 60-a aniversare a Tratatului de la Roma.
Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a subliniat în cadrul dezbaterii faptul că fără unitate şi solidaritate în interiorul Uniunii, se lasă spaţiul de manevră pentru cei care vor distrugă proiectul UE. Intervenţia eurodeputatului român a fost făcută în prezenţa Preşedintelui Consiliului, Donald Tusk, Preşedintelui Comisiei, Jean-Claude Juncker, Înaltului Reprezentant, Federica Mogherini, vicepremierului maltez, Louis Grech şi premierului italian, Paolo Gentiloni.
„La 60 de ani de la Tratatul de la Roma avem o Uniune Europeană mai mare, care a făcut progrese enorme în procesul de integrare, a asigurat pacea, stabilitatea şi dezvoltarea pe continentul european. La 60 de ani de la Tratat, trebuie să sărbătorim rezultatele incredibile pe care le-am obţinut, dar trebuie să recunoaştem că mai sunt multe de făcut. Ambiţia trebuie să ne ghideze în continuare. E nevoie de viziune în statele membre şi în instituţiile Uniunii Europene. Trebuie să ştim că fără viziune şi fără angajamente de unitate şi solidaritate, le lăsăm marjă de manevră celor care vor să ne dezbine, să promoveze naţionalismul şi să pună în pericol proiectul european”, a subliniat eurodeputatul Victor Boştinaru.
„Sper ca la Roma să alegem unitatea şi nu dezbinarea”
Deputatul european a mai spus că unitatea şi solidaritatea trebuie să vină întotdeauna pe primul loc şi ambiţia trebuie să fie forţa care să ne ghideze, după cum spuneam. „E drept, aceasta ar putea să rezulte în situaţia în care unii vor dori să facă mai multe în anumite domenii, ceea ce se întâmplă de fapt. Însă, solidaritatea şi unitatea noastră nu trebuie periclitate niciodată. Orice formă de cooperare consolidată trebuie să garanteze transparenţă şi deschidere pentru toţi cei care vor să ni se alăture, fără niciun fel de obstacole. Criteriile de intrare trebuie să rămână neschimbate şi nu trebuie să modificăm obiectivele pe parcurs pentru ţările care vor să se alăture ulterior. Doar ţinând cont de aceste lucruri putem asigura un viitor reuşit pentru Uniunea Europeană. Sper ca la Roma să alegem unitatea şi nu dezbinarea, iar acesta ar trebui să fi următorul nostru proiect pentru următorii ani…”, a mai spus Victor Boştinaru.