„Luna Plantării Arborilor”, sărbătoare dedicată reînvierii naturii, datează, în România, din anul 1936, fiind lansată la iniţiativa ilustrului silvicultor Marin Drăcea. Denumită, iniţial, „Sărbătoarea sădirii arborilor”, apoi „Luna Pădurii”a reprezentat de-a lungul timpului un prilej de sensibilizare a largului public cu privire la importanţa pădurilor, al rolului esenţial al acestora în menţinerea echilibrului ecologic. Denumirea actuală – „Luna plantării arborilor” – este legiferată prin Codul Silvic.
În perioada 15 martie – 15 aprilie, Direcţia Silvică Dolj desfăşoară o serie de acţiuni ce constau în principal în plantări de puieţi forestieri, cu participarea personalului silvic, a elevilor, studenţilor şi membrilor comunităţilor rurale şi urbane, precum şi manifestări care au ca obiectiv dezvoltarea conştiinţei forestiere în rândul tinerei generaţii, după cum a precizat Daniel Răţoiu, purtător de cuvânt al Direcţiei Silvice Dolj.
La rândul său, Silviu Nuţă, director al instituţiei, a menţionat: «În campania de împăduriri din primăvara anului 2017, ne propunem realizarea întregului program de 48 ha împăduriri integrale, 71 ha refaceri şi 268 ha completări, prin utilizarea a peste 1.29 de milioane de puieţi. Aşa cum spunea iniţiatorul acestui eveniment, Marin Drăcea, „pădurea este izvorul sănătăţii noastre trupeşti şi sufleteşti, izvorul energiei româneşti, ea reprezintă, în ultimă instanţă, liniştea, belşugul şi tăria neamului”. Trebuie să completez, alături de colegii mei, că, prin funcţiile ei multiple, pădurea a avut, deţine şi va avea o importanţă existenţială, reprezentând un important stâlp de rezistenţă al întregului sistem ecologic din spaţiul nostru geografic, suport al celui mai bogat tezaur de informaţie genetică şi ecologică de o excepţională valoare pentru viitor”.
Un vizionarism care a plecat din anii interbelici
Aşa cum aminteam, ideea revigorării fondului silvic îi aparţine eminentului Marin Drăcea, considerat unul dintre vizionarii silviculturii româneşti. Acesta s-a născut în 1885 şi, până la sfârşitul vieţii (1958), şi-a dedicat întreaga carieră dezvoltării ştiinţelor silvice, iar întreaga sa operă ştiinţifică a intrat în atenţia Academiei Române, în anul 1991. După cel de-al II-lea Război Mondial, a intrat în dizgraţie, iar, pentru prima dată, lucrările sale au fost scoase, parţial, la lumină, în 1978. Rămân în urma sa multe realizări: înfiinţarea Institutului de Cercetări şi Experimentaţie Forestieră (1933); punerea pe picioare a Casei Autonome a Pădurilor Statului (1930). În epocă a fost asemuit cu un alt corifeu şi prieten, Gheorge Ionescu Siseşti, de numele căruia se leagă agricultura românească modernă.
