Încă o mutare a lui Putin: misiune îndeplinită…

0
44

Vladimir Putin nu se dezminte. Bun jucător de şah, într-o tradiţie glorioasă a acestui sport în care antrenamentul şi inteligenţa sunt asociate cu mutarea neaşteptată, el a anunţat în dimineaţa de ieri retragerea contingentelor sale militare din Siria, operaţiune pe care agenţiile de presă au şi confirmat-o imediat de la faţa locului. Chiar şi „parţială”, cum s-a recunoscut, e dificil de anticipat amploarea, ca şi statutul de ordin strategic, al acestei retrageri. Ministerul de resort de la Moscova indica, imediat după anunţ, că vor rămâne active baza aeriană de la Hmeymim şi cea navală de la Tartus, care, după mutarea sistemelor antiaeriene cu bateriile de rachete S-400, cele două baze conservate în Siria vor fi dotate cu tehnicile de apărare cele mai performante pentru a bloca ameninţările din partea Isis.

Nu lipsesc voci, diplomatice şi jurnaliste, care amintesc un moment similar, cel făcut de fostul preşedinte american George W. Bush, la 1 mai 2003, care de pe portavionul Abraham Lincoln anunţa sfârşitul războiului din Irak şi când, de fapt, confruntările ce-au urmat au condus la cele mai mari pierderi de vieţi în rândul militarilor şi al civililor. Ca să nu mai spunem că, de fapt, războiul continuă şi azi.

Prin urmare, cât de veridică – sinceritatea n-are cine ştie ce preţ în diplomaţie – este sintagma atribuită lui Putin de misiune îndeplinită. Fireşte că în parte e adevărată, dacă e privită într-o perspectivă a liniilor strategice de geopolitică în Orientul Mijlociu urmărite de cele două mari puteri, SUA şi Rusia. Va fi contând, neîndoielnic, şi slăbirea economiei ruseşti prin prăbuşirea preţului hidrocarburilor, cu consecinţe majore în rândul populaţiei şi temperarea visului Ţarului de la Kremlin de a-şi moderniza forţele armate la standardele competitorilor săi. Cu toate acestea, aşa cum anticipa un articol al unui seite american încă din decembrie trecut, sub titlul „Siria în criză”, planul putinian pare într-adevăr îndeplinit, fiindcă a vizat în primul rând să-i consimtă lui Assad capacitatea de a menţine sub control ferm a unui teritoriu aşa-zis util, adică partea occidentală din jurul Damascului de la graniţa cu Libanul până la coasta de la Latakia, prezervând astfel şi baza navală rusă de la Tartus în eventualitatea fragmentării ţării.

Iar dacă acesta a fost obiectivul maxim urmărit de Moscova, atunci formula de misiune îndeplinită e perfect verificabilă.

Întrebarea dacă pacea putiniană va şi dura ne retrimite la precedentul Bush, însă cert e că liderul rus nu se dezminte, probând, în cazul de faţă, cel puţin un adevăr axiomatic: e uşor de intrat într-un război, dar mult mai greu să ieşi din el la momentul just. Iar momentul pare just, de vreme ce la Geneva s-au reluat negocierile, cărora nu puţini le acordă un mare credit de succes. Un succes, sugerează surse apropiate negociatorilor, care însă va consimţi tocmai o fragmentare a teritoriului sirian, scopul principal fiind acela al zdrobirii „visului Isis” de creare a unui mare stat islamist.

Se adevereşte şi în acest caz că dictonul cu repetarea istoriei e deplin legitimat, fiindcă unii analişti evocă, în context, evenimentele de acum o sută de ani când, la finalul Primului Război Mondial, prăbuşirea Imperiului Otoman a avut la bază acordul britanico-francez semnat de Mark Sykes şi de François Georges-Picot, în mai 1916, când au apărut cele câteva state în zonă. Aceiaşi analişti nu exclud ca negocierile să vizeze, deocamdată subsidiar, şi alte teritorii statale din zonă, Irakul şi cu siguranţă Libia, invocând, desigur, tot ca punct de referinţă, pericolul pe care-l reprezintă autoproclamatul Califat islamic.

Şi iată cum, pe deasupra disensiunilor afişate în prim-plan, puternicii Lumii de azi par să urmeze căi de înţelegere pe care muritorii de rând nu le vor vedea decât după decretarea lor ca… misiuni îndeplinite. Cum altfel să înţelegem recunoaşterile lui Obama, despre care scriam într-un număr precedent al ziarului, cu privire la eşecul intervenţiei în Libia şi, încă mai important, refuzul administraţiei sale de a interveni în Siria?