Candidatul USL la Primăria Craiova, anunţat oficial de Victor Ponta

0
319

Preşedintele PSD, Victor Ponta, s-a întâlnit, ieri, la Craiova cu lideri social-democraţi din Oltenia şi cu preşedinţii de consilii judeţene. Victor Ponta a anunţat şi la Craiova, în conferinţă de presă, că în data de 7 aprilie a.c., PSD, PNL şi PC, odată cu finalizarea tuturor negocierilor privind candidaturile la alegerile locale, vor avea câte un congres extraordinar, după care unul reunit, al USL, la care va participa o parte importantă a candidaţilor la alegerile locale. Pe 7 aprilie a.c., cele trei partide care formează USL vor trece, încă o dată, foarte clar în programul politic decizia absolută de a nu colabora politic cu preşedintele Traian Băsescu şi cu Partidul Democrat Liberal. Acesta a mai spus că parlamentarii USL care vor candida la alegerile parlamentare din toamna acestui an vor semna o demisie în alb, iar dacă vor pleca la alt partid pentru bani sau din motive de dosare penale îşi vor pierde funcţia. Tot Victor Ponta a făcut anunţul oficial potrivit căruia senatorul Lia Olguţa Vasilescu este candidatul USL la Primăria Craiova. 

Conferinţa de presă de ieri, de la Craiova, a fost deschisă de vicepreşedintele PSD, Ion Prioteasa, preşedintele PSD Dolj, care a explicat şi principalul motiv pentru care Victor Ponta s-a aflat în judeţul Dolj. “Alături de preşedintele PSD, Victor Ponta, am avut o întâlnire cu preşedinţii de Consilii Judeţene din Regiunea Oltenia, precum şi cu cei care urmează să candideze la această funcţie. Am discutat despre probleme curente ale PSD, dar şi despre cele ale USL. Oltenia este bazinul cel mai important al PSD şi USL, şi la nivelul acestei regiuni există o determinare de a lua cele mai bune scoruri la alegerile locale, pentru ca în toamnă să dăm un număr consistent de parlamentari. Sunt convins că Victor Ponta, în calitate de prim-ministru, va acorda o atenţie sporită regiunii Oltenia şi, pe cale de consecinţă, şi judeţului Dolj”.

“Obligaţia noastră este să gândim un viitor de dezvoltare pentru Oltenia”

Victor Ponta a ţinut să precizeze că dacă USL va ajunge la putere, în 2014 se va face reorganizarea administrativ-teritorială, iar regiunea Oltenia îşi va păstra cele cinci judeţe din care este formată în prezent şi va avea sprijin total din partea liderilor de la nivel central. “Obligaţia noastră este nu doar să câştigăm din nou aceste alegeri locale şi parlamentare, ci ca împreună, în formula PSD şi mai ales în formula USL, să gândim un viitor de dezvoltare pentru Oltenia. În 2014 ne dorim să formăm regiunea administrativ-teritorială Oltenia, cu păstrarea celor cinci judeţe actuale, dar o regiune care să aibă mai multe atribuţii de la guvernul central, să se poată dezvolta, să aibă o strategie a Olteniei şi un sprijin total din partea mea şi a liderilor de la nivel naţional. Trebuie să reuşim să aducem în Oltenia ceea ce nu s-a mai adus de foarte mulţi ani, şi anume locuri de muncă, o dezvoltare corectă şi meritată a acestei zone şi o recunoaştere a contribuţiei pe care Oltenia o are la PIB şi la dezvoltarea culturală, economică şi socială a României în ansamblu”, a afirmat Victor Ponta.

“Putem să facem schimbarea pe care craiovenii o doresc”

Preşedintele PSD a declarat că pentru ca Regiunea Oltenia să se poate dezvolta este extrem de important ca USL să aibă pe lângă preşedinţi de consilii judeţene şi cei mai mulţi dintre primari în localităţile reşedinţă de judeţ. În acest context a făcut Victor Ponta anunţul oficial că Lia Olguţa Vasilescu este candidatul USL la Primăria Craiova. “Vreau să anunţ, în numele organizaţiei PSD Dolj şi a organizaţiei PSD Craiova, în mod oficial, deşi nu este o surpriză, că acest candidat este colega noastră, senatorul Lia Olguţa Vasilescu. Un candidat care are sprijinul USL, cu care sunt convins că putem nu doar să câştigăm alegerile în Craiova, dar putem să facem schimbarea pe care craiovenii o doresc şi o schimbare de care Craiova are nevoie. Lia Olguţa Vasilescu va avea din partea noastră sarcina de a aduce în Craiova o normalitate care a lipsit în ultima perioadă. Nu mai e nevoie nici de scandaluri de corupţie, nici de certuri, nici de afaceri şi folosirea banului public în interese personale sau de partid. În acelaşi timp, Lia Olguţa Vasilescu trebuie să aducă un lucru care lipseşte şi azi Craiovei, o echipă care să conducă. Vedeţi ce se întâmplă cu un primar care dincolo de problemele de imagine, de scandalurile cu propriul partid, este un primar singur în acest moment, fără consilieri locali, incapabil să lucreze într-o echipă pentru binele Craiovei, nu pentru binele său”, a declarat Victor Ponta.

PSD Dolj, angrenat cu toată forţa în lupta pentru Primăria Craiova

Mesajul de sprijin pentru Lia Olguţa Vasilescu transmis de Victor Ponta a fost întărit de cel al lui Ion Prioteasa, preşedintele PSD Dolj, care a afirmat că organizaţia pe care o conduce şi cea municipală a PSD sunt angrenate în această competiţie politică în totalitate: “Aş vrea să transmit mesajul PSD Dolj şi al PSD Craiova, care sunt angrenate cu toată forţa în susţinerea senatorului Lia Olguţa Vasilescu. Ne vom lupta în aşa fel încât candidatul nostru să ajungă acolo unde ne dorim, adică să câştige cea mai înaltă funcţie din municipiu, aceea de primar al Craiovei. Nu avem nici un fel de reţinere. Îi urez succes de pe acum”.

“Nu există un candidat care să poată să câştige o competiţie cu Ion Prioteasa”

Întrebat cum comentează zvonul potrivit căruia Mircea Geoană va candida la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj şi dacă acest lucru ar pune în pericol candidatura lui Ion Prioteasa, Victor Ponta a spus că în urma sondajelor a reieşit că preşedintele PSD Dolj este „între primii trei la intenţie de vot”: “Din toate cercetările sociologice pe care le-am făcut, domnul Ion Prioteasa este la intenţie de vot printre primii trei preşedinţi de Consiliu Judeţean din ţară. Asta înseamnă că dincolo de forţa pe care PSD a avut-o tot timpul în Dolj, pe care acum am sporit-o prin alianţa cu PNL şi cu PC, există o recunoaştere a activităţii domnului Ion Prioteasa personală, dincolo de partidul pe care îl conduce la Dolj şi în numele alianţei care va candida. Nu există un candidat care să poată să câştige o competiţie cu Ion Prioteasa, indiferent de la ce partid e, sau cum se numeşte acel candidat”.

 

Mihai Voicu, preşedinte PNL Dolj: «Eu nu pot să-mi imaginez nici un singur motiv pentru care vreun craiovean ar trebui să-l voteze pe domnul Antonie Solomon. Pot, în schimb, să explic oricui 1.000 de motive pentru care trebuie votată doamna senator Lia Olguţa Vasilescu. PNL este implicat şi susţine fără nici o ezitare campania electorală ca şi când ar fi candidatul PNL. Chiar sunt sigur de această victorie».

 

Victor Ponta, preşedintele PSD: «Până luni vom încheia toate discuţiile privind alegerile locale, iar la data de 7 aprilie vom fi cu toţii într-un eveniment fără precedent în politica românească – întâi un congres extraordinar al fiecăruia dintre cele trei partide, un congres al PSD şi unul al PC, care vor adopta practic aceleaşi decizii, şi anume USL merge împreună la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, partidele din USL nu vor colabora în nici un fel cu Traian Băsescu şi cu PDL şi o modificare în plus, un angajament al tuturor candidaţilor USL la parlament, şi o demisie în alb până la momentul în care se va face modificarea legislativă necesară. O demisie care să-l sancţioneze cu pierdea mandatului pe traseistul politic. Aşa cum primarii, consilierii judeţeni, îşi pierd mandatul dacă îşi înşeală electoratul, dacă spun că sunt de la un partid, şi dup-aceea, pentru motive de bani sau de dosare penale, trec în altă parte, la fel trebuie să se întâmple şi cu parlamentarii. Şi noi am dat acest semnal pe care se pare că PDL şi aliaţii lor, traseişti politic, se feresc să-l dea».

 

ALINA DRĂGHICI şi MARIN TURCITU