Mâine, ceferiştii vor protesta în Piaţa Prefecturii din Craiova

0
470

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane și Federația Națională a Sindicatelor din Transporturi ELCATEL, organizații sindicale  reprezentative din industria feroviară ce reprezintă peste 30.000 de angajați, vor picheta simultan mâine, în intervalul 12.30 – 13.30, sediul Guvernului României și sediile prefecturilor din Craiova,  Timișoara,  Cluj Napoca, Brașov, Iași, Galați și Constanța.

Sindicaliștii spun, într-un comunicat de presă, că s-a luat această decizie deoarece nimic nu s-a schimbat în ultimii ani, iar situația din industria feroviară este cu mult mai gravă decât vor să comunice public guvernanții. „Mai mult decât atât, agravarea situației economice și lipsa unei asumări concrete în ceea ce privește luarea unor decizii pentru evitarea colapsului generalizat a industriei feroviare dovedesc că nu există nici la debutul acestui an un plan serios de revitalizare a activității la calea ferată. Concret, cele patru motive care stau la baza escaladării dialogului social dintre sindicaliști și guvernanți, sunt: lipsa investițiilor în infrastructura feroviară; lipsa investițiilor în materialul rulant; falimentarea CFR Marfă și amânarea aplicării Statutului personalului feroviar”, se arată în comunicatul de presă. Sindicaliștii mai spun că despre aceste lucuri au tot vorbit, în ultimii ani, cu toți factorii de decizie din domeniu, fără niciun rezultat însă.

„An de an, ceferiștilor li s-a promis că se va investi la calea ferată, că se vor asuma politici de restructurare modernă a activității și că totul va reintra în normal datorită reformelor care se vor face în urma unei analize strategice care să racordeze calea ferată din România la ecosistemul feroviar european. Din păcate, nu s-a întâmplat nimic concret.  Așa se face ca astăzi trenuri vechi de peste 40-50 de ani circulă cu viteze de 43 de km pe oră in traficul de pasageri și 17 km pe oră in traficul de mărfuri, pe infrastructura feroviară inregistrându-se nu mai puțin de 500 de restricții de viteză”, se mai arată în comunicatul de presă. Aceștia consideră că nici salariile nu sunt pe măsura responsabilităților domeniului în care lucrează. „În ciuda salariilor care nu reflectă nici pe de parte responsabilitățile uriașe care le revin în actul de transport și a condițiilor mizerabile de lucru, ceferiștii au avut mereu răbdarea și înțelepciunea de a nu contribui, prin acțiuni sindicale de proporții, la creșterea gradului de instabilitate economică, iar acest lucru s-a văzut. Trenurile nu s-au oprit niciodată în ultimii ani, deși, din cauza stării jalnice în care se află infrastructură feroviară ele circulă la viteze minimale și în condiții discutabile în ceea ce privește siguranța traficului feroviar”, mai arată sursa citată.„În Anul European al Căilor Ferate,  România continuă să experimenteze contrariul măsurilor adoptate de administrațiile căilor ferate europene. Deși toată lumea recunoaște subfinanțarea cronică a sectorului feroviar, resursele financiare au fost amputate sistematic ani și ani la rând, cerându-se în schimb performanță economică!!! Mai mult, suntem amenințați cu disponibilizări de personal, deși deficitele de oameni sunt uriașe și nimeni nu mai vine să lucreze la calea ferată. Reforma de la calea ferată înseamnă asumarea unui plan multianual de investiții, responsabilitate politică și managerială, viziune și determinare, nicidecum abordări contabilicești meschine și singulare la nivel european în ceea ce privește forma și conținul acestora”, este mesajul ceferiștilor.