Societatea Română de Hipertensiune organizează curs la Craiova

0
365

Craiova va fi gazda unui curs pe care Societatea Română de Hipertensiune  îl organizează în mai multe oraşe din ţară. Evenimentul va avea loc pe data de 7 martie a.c. şi sunt aşteptaţi să participe medici din mai multe domenii. Seria cursurilor C.O.M.B.A.T. 2 a fost deschisă anul acesta la Bucureşti. Manifestarea a adunat aproximativ 150 de medici din specializările cardiologie, medicină de familie, nefrologie, medicină internă, diabetologie şi neurologie.  Întrucât îngrijirea pacientului hipertensiv necesită o abordare pluridisciplinară, noul format al cursului se bazează şi mai mult pe interactivitate, astfel că fiecare caz clinic va fi dezbătut din perspectiva mai multor specialişti, din domenii medicale diferite. Următoarele cursuri C.O.M.B.A.T. 2, se vor desfăşura pe 7 februarie la Arad, pe 11 aprilie la Brăila, pe 30 mai la Iaşi şi în data de 27 iunie la Sibiu.