Mănăstirea Cârcea şi Biserica „Madona Dudu” îşi vor sărbători, mâine, hramul

0
368

Mănăstirea Cârcea din judeţul Dolj îşi va sărbători hramul mâine, 17 ianuarie, de praznicul Sfântul Antonie cel Mare. Cu acest prilej, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

Cinstitul aşezământ monastic se găseşte nu departe de oraşul Craiova, în vecinătatea localităţii cu acelaşi nume. Istoria acestui loc este legată de numele familiei Cristofir, care a donat întreaga avere pentru ridicarea actualei mănăstiri. Mănăstirea a fost înfiinţată în anul 1992, de ÎPS Nestor Vornicescu, pe atunci mitropolit al Olteniei. Biserica în care se oficiază cultul zilnic a fost ridicată în urmă cu câţiva ani, prin implicarea directă a obştii de maici, condusă de monahia Eleonora Cristofir, stareţa mănăstirii.

Sfântul Antonie cel Mare, cinstit în Cetatea Băniei

Sfântul Antonie cel Mare este cinstit şi de credincioşii craioveni, care sunt aşteptaţi la Paraclisul mitropolitan „Madona Dudu” din Cetatea Băniei, pentru sărbătorirea celui de-al doilea hram. Aici pregătirile pentru praznic vor începe de astă-seară prin slujba Vecerniei unită cu Litia şi Privegherea. Mâine, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu pr. Eugen Băcioiu, administratorul lăcaşului de închinare.

Sfântul Antonie cel Mare a fost ales ca ocrotitor al Bisericii „Madona Dudu” din Craiova în timpul mitropolitului Firmilian Marin, chiar la începutul arhipăstoririi sale.