Arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru comiterea mai multor infracţiuni la regimul rutier

0
341

Un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Unirea, județul Dolj a fost reținut de către polițiști, luni, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Din cercetările efectuate de polițiști,  s-a stabilit că în data de 10 decembrie, anul acesta, bărbatul ar fi condus o mașină, iar pe raza comunei Unirea, ar fi accidentat un minor, de 13 ani, din localitate, care se afla în afara părții carosabile, în calitate de pieton, după care ar fi părăsit locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție. „În urma cercetărilor efectuate de polițiști,  conducătorul auto a fost depistat, la scurt timp după accident, la domiciliul, de unde a fost condus la sediul poliţiei, pentru audieri. Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că, acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat,  fiind condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat Daniela Pîrvulescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.  În urma probatoriului administrat de polițiști, bărbatul a fost reținut 24 de ore , iar ieri a fost prezentat instanţei de judecată instanței, care a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestuia.