Pase scurte / pase lungi: Gerard Houllier – o legendă şi poate chiar mai mult

0
142

În vara anului 1993 eram în Franţa, însoţind echipa Craiovei, pe mandatul lui Marian Bondrea, şi el într-un fel un mare ghinionist, într-un turneu de pregătire pre-competiţională. Presa din Hexagon închina adevărate ode echipei naţionale condusă de Gerard Houllier, care mai avea nevoie de un punct, unul singur, în partidele cu Israelul şi Bulgaria –ambele pe teren propriu- pentru a ajunge la Campionatul Mondial din SUA. Gerard Houllier a pornit-o în viaţă ca profesor de engleză, dar l-a luat nebunia fotbalului şi a devenit antrenor celebru, fără mari performanţe ca jucător. Preluase echipa naţională a Franţei de la Michel Platini, după dezastrul la Euro 1992 şi lucrurile au mers ireproşabil. Chiar brici. Cu biletele calificării în buzunar, înaintea a două meciuri deloc grele, numai dacă le pierdea pe amândouă, cu Israelul şi Bulgaria, n-ar fi plecat la turneul final pentru a candida la titlul mondial. Lui Houllier i se ridicau osanale, iar echipa naţională a “cocoşului galic” fusese botezată „generaţia Houllier”. Şi a urmat nenorocirea: s-au pierdut ambele meciuri pe Parc des Princes, în faţa unor adversari la îndemână. Israelul nu câştigase vreodată un meci în deplasare, iar Bulgaria a marcat (2-1) în ultimele secunde ale partidei prin Konstantinov (17 noiembrie 1993), care avea să strălucească şi la turneul final. Singurul bulgar niciodată uitat în Franţa. L”Equipe a titrat atunci pe şase coloane „Incalificabil”. Ziariştii francezi apreciau că pierderea celor două meciuri uşoare şi decisive constituia un record în materie de ghinion şi stupiditate. Franţa era mută. Când va deschide gura Gerard Houllier nu-şi va critica jucătorii, nu va invoca ghinionul ci va spune ceva de o înlănţuire aiuritoare a detaliilor. La una dintre maliţioasele întrebări directe el va răspunde tot elegant: să numim ceea ce s-a întâmplat o absenţă de luciditate. În conferinţa de presă, la o săptămână după dezastru, Gerard Houllier a început aşa: „obiectivul n-a fost atins, deci e normal să plec. N-am vrut să mă hotărăsc sub presiunea emoţiei”. La 73 de ani, vârsta la care a decedat, Gerard Houllier intră în Pantheonul antrenorilor francezi. Se spune că a adus pe Liverpool (1998-2004) în era modernă, devenind o legendă a clubului. Pentru care a câştigat Cupa Angliei, Cupa Ligii, Cupa UEFA, Supercupa. N-a câştigat campionatul. A câştigat în schimb finala aceea nebună a Cupei UEFA cu Deportivo Alaves (5-4 după prelungiri) cu un Cosmin Contra, în pisc de formă, coechipier fiind cu Jordi Cruyff.  Despre această despărţire s-au exprimat nume celebre din lumea fotbalistică de astăzi: Didier Deschamps, Zinedine Zidane, Arsene Wenger, Michael Owen, Gary Lineker, Jamie Carragher. Iar Jurgen Klopp, actualul antrenor al lui Liverpool, i-a dedicat o mărturisire mai mult decât emoţionantă. Bibliografia Houllier rămâne un obiect de studiu în lumea fotbalului modern. Ce paradox a fost ghinionistul fără seamăn al anului 1993 pentru a fi răsplătit apoi, în compensaţie, fiindcă există justiţia imanentă, cu destule alte onoruri. Fără nicio îndoială Gerard Houllier a fost un mare antrenor, un vizionar, răsplătit acum, dar ce folos, cu toate onorurile.