Bîrca : Peste 4,5 milioane de euro investiţi în dezvoltarea capitalului uman

0
608

Cristinel Urtilă este un primar tânăr, de perspectivă şi dornic să schimbe filosofia despre ceea ce înseamnă administraţie locală. Primarul comunei Bîrca, la primul său mandat, a început cu dreptul şi a depus pe POCU ( fostul POSDRU) un proiect de 4,5 milioane de euro, bani investiţi cu responsabilitate în dezvoltarea capitalului uman. “Viitorul european înseamnă integrare” este un proiect care pune în centrul atenţiei elevul – părintele şi profesorul. “O parte din bani vor fi direcţionaţi către afterschool. Investim în copii, investim în educaţia lor, adică, investim în viitor”, susţine Cristinel Urtilă, edilul localităţii Bîrca. La 33 de familii din localitatea doljeană menţionată mai sus li se vor reabilita casele. Alte 54 de familii vor beneficia de alimentare cu energie electrică prin intermeidul unor panouri fotovoltaice. “Gupul ţintă al acestui îndrăzneţ proiect se ridică la 600 de persoane. 80 de tineri vor fi instruiţi în calitate de ucenici, pregătiţi în meserii căutate pe piaţa forţei de muncă din statele Uniunii Europene şi apoi vor fi integraţi pe această piaţă”, a mai completat primarul localităţii Bîrca, Cristinel Urtilă.