Ştiinţa, o singură remontada de două goluri în Europa

0
394

Universitatea Craiova joacă joi, de la ora 19.30, pe arena „Ion Oblemenco”, manşa a doua a turului 3 preliminar al Europa League, cu RB Leipzig. Nemţii s-au impus în tur cu 3-1 şi au şanse mari să ajungă în play-off.

În istoria meciurilor din cupele europene, Universitatea Craiova a reuşit o singură dată să remonteze un deficit de două goluri. În 1985, în primul tur al Cupei Cupelor, Ştiinţa pierdea în tur cu 0-2 la Monte Carlo în faţa lui AS Monaco, iar în retur se impunea cu 3-0 pe „Central”, în faţa a peste 40.000 de spectatori, prin dubla lui Gheorghiţă Geolgău şi reuşita din penalty a lui Marian Bâcu. Echipa de atunci a Craiovei era: Lung – Negrilă, Ştefănescu, Tilihoi, Ungureanu – Ad. Popescu, Mănăilă, Badea, Căţoi (46 Cioroianu) – Geolgău, Bâcu. La monegasci evoluau staruri precum Ettori, Amoros, Genghini, Puel, Fofana sau Bellone.

Oltenii au mai fost o dată aproape de a răsturna o diferenţă de două goluri, tot în Cupa Cupelor, în 1977. Atunci, Craiova a pierdut cu 2-0 turul din deplasare cu Dinamo Moscova şi a învins cu acelaşi scor în Bănie, prin golurile marcate de Cârţu şi Beldeanu, în prima jumătate de oră de joc, dar la penalty-uri s-au impus ruşii cu 3-0, după ce alb-albaştrii au ratat primele trei execuţii, prin Beldeanu, Ştefănescu şi Negrilă.

Universitatea a pierdut două calificări după ce avea avantaj de două goluri după prima manşă: 0-3 după 2-0 cu Apollon Limassol, în Cupa Campionilor (1991), 0-4 după 2-0 cu Zeleznicar Sarajevo, în Cupa UEFA (1984).