Euro 2024: Luis De La Fuente, selecţionerul mereu inspirat!

0
462

A fost un turneu perfect, sunt foarte bucuros de entuziasmul generat în Spania, vreau să continui şi voi continua, Regele ne-a susţinut la fiecare meci, ne-a chemat şi a crezut mereu în echipă, sunt doar câteva fragmente din declaraţia selecţionerului Luis De La Fuente, după marea finală. În vârstă de 63 de ani, Luis De La Fuente, instalat pe 8 decembrie 2022, după plecarea lui Luis Enrique, imediat după CM din Qatar, nu era la acea dată… necunoscut. Câştigase pe 19 iulie 2015 Campionatul European pentru U19, iar pe 30 iunie 2019 Campionatul European U21. Cunoştea majoritatea jucătorilor selecţionaţi, fiindcă trecuseră pe la loturile pe care le condusese. N-a greşit o schimbare pe tot parcursul turneului şi este la ora de faţă… un nume deja consacrat. A trăit pe 14 iulie 2024 o zi memorabilă în care echipa Spaniei sub comanda sa a fost încoronată. După ce învinsese pe parcurs Croaţia, Italia, Germania, Franţa şi în finală… Anglia. Mai mult nu se putea.