Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, mai multe avertizări nowcasting cod portocaliu de furtuni, ploi torenţiale şi grindină pentru mai multe judeţe, printre care Gorj, Vâlcea, Hunedoara, Prahova şi Bacău.
Până la ora 14.00, sunt în vigoare două avertizări cod portocaliu de averse torenţiale ce vor cumula 35-40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină pentru judeţele Bacău, Neamţ şi Prahova.
Meteorologii au mai emis o avertizare cod portocaliu de furtuni pentru judeţele Hunedoara, Gorj şi Vâlcea, valabilă până la ora 14.30.
Potrivit ANM, aici se vor semnala averse torenţiale ce vor depăşi 35-40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici şi medii, dar şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie.