„Undă verde” pentru judecarea fraţilor implicaţi în crima din Craioviţa Nouă

0
333

Fraţii Gabriel şi Luigi Teodorescu, de 23, respectiv 20 de ani, din Craiova, au fost menţinuţi, marţi, 13 iunie a.c., în arest preventiv, după ce, la sfârşitul lunii trecute, Tribunalul Dolj a dispus începerea procesului celor doi acuzaţi de omor, lovire şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în cazul tânărului înjunghiat mortal în cartierul craiovean Craioviţa Nouă. Inculpaţii au contestat hotărârea de începere a procesului, ultimul cuvânt urmând să-l aibă Curtea de Apel Craiova.

puscarieMarţi, 13 iunie a.c., judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât să menţină măsura arestului preventiv faţă de fraţii Gabriel şi Luigi Teodorescu, de 23, respectiv 20 din Craiova, acuzaţi că l-au omorât pe Antoni-Ionuţ Fieraru zis „Mârlici”, de 20 de ani, tot din municipiu: „Menţine măsura arestului preventiv cu privire la inculpaţii Teodorescu Luigi şi Teodorescu Gabriel, măsură dispusă prin încheierea nr. 305 din data de 07.12.2016 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi, 13.06.2017”, se arată în hotărârea instanţei. În plus, pe 22 mai a.c., aceeaşi instanţă a respins cererile şi excepţiile formulate de către inculpaţii Teodorescu Gabriel şi Teodorescu Luigi, ca neîntemeiate şi a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriului Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a celor doi inculpaţi. Fraţii Teodorescu au făcut contestaţie, care se va judeca la Curtea de Apel Craiova.

Au abandonat victima în stradă şi au fugit

Reamintim că pe 29 martie a.c. s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj i-au trimis în judecată pe fraţii Luigi şi Gabriel Teodorescu, pentru crima din noaptea de 5 spre 6 decembrie 2016, din Craioviţa Nouă, în sarcina fiecăruia fiind reţinută infracţiunea de omor, la care se adaugă lovire şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, victima fiind Antoni-Ionuţ Fieraru zis „Mârlici”, în vârstă de 20 de ani. Discuţiile între tineri au ponit de la relaţiile fiecăruia cu o fată „Bianca”. Pe 5 decembrie 2016, seara, Fieraru l-a sunat pe Luigi Teodorescu pentru a-i reproşa atitudinea sa faţă de „Bianca”, iar discuţiile au degenerat, cei doi ajungând la injurii, spun anchetatorii. În acest context, victima a insistat să se întâlnească cu Luigi pentru a tranşa acest diferend. Fiecare şi-a luat „întăriri”, mai mulţi prieteni şi rude, cele două grupuri ajungând în dreptul Poştei din Craioviţa Nouă cu mai multe maşini, în jurul orei 1.45 – 2.00. După ce Gabriel Teodorescu a lovit un tânăr cu mânerul unui cuţit în cap, o parte dintre susţinători au fugit, concomitent fiind lovit şi Antoni Ionuţ Fieraru (cel mai probabil cu mânerul de la cuţitul de panoplie). Tânărul a fugit către bulevardul Tineretului, urmărit îndeaproape de fraţii Teodorescu, care l-au prins când a ajuns lângă gardul despărţitor dintre benzile de circulaţie ale bulevardului Tineretului şi au început să-l lovească simultan, Fieraru apărându-se cu braţele. Şi-a pierdut şi ochelarii, astfel că, mai spun anchetatorii, „profitând de starea de vulnerabilitate şi imposibilitatea de ripostă în care se afla acesta, fiind flancat şi imobilizat de inculpatul Teodorescu Luigi, inculpatul Teodorescu Gabriel i-a aplicat victimei cel puţin două lovituri cu un al doilea cuţit pe care îl avea asupra sa (având lama rabatabilă de aproximativ 18 cm lungime şi 3 cm lăţime), dintre care una în zona cervicală anterioară, care i-a secţionat două artere sanguine majore, cauzându-i leziuni traumatice care i-au produs în scurt timp decesul”. Cei doi fraţi au abandonat victima în stradă, au plecat în Drăgăşani, judeţul Vâlcea, unde locuia o rudă şi au ascuns acolo cuţitul folosit la uciderea lui Fieraru, însă la revenirea în Craiova au fost prinşi.