Craiovean urmărit internaţional pentru fraude informatice prins în Germania şi extrădat

0
764

Un craiovean de 31 de ani, urmărit internaţional pentru fraude informatice întrucât se sustrăgea urmăririi penale din octombrie 2014, a fost prins în Germania şi adus în ţară vineri. A fost introdus în arestul IPJ Dolj, iar sâmbătă a fost prezentat Curţii de Apel Craiova pentru confirmarea mandatului, instanţa dispunând faţă de el măsura controlului judiciar. El face parte dintr-o grupare destructurată anul trecut, în luna iulie, de poliţiştii şi procurorii de crimă organizată craioveni.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, în cursul zilei de vineri a fost adus din Germania, sub escorta formată din poliţişti din cadrul Biroului Naţional Interpol şi Serviciului de Investigaţii Criminale inculpatul Robert Nelu Traşcă, de 31 de ani, din Craiova, cercetat într-un dosar vizând săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat având ca scop săvârşirea unor infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice şi a desfăşurat şi activităţi de skimming, falsificare de instrumente de plată electronică şi punere a lor în circulaţie prin retrageri frauduloase de numerar. Cel în cauză era urmărit la nivel naţional din data 12.09.2014 şi internaţional din 14.10.2014. A fost introdus în arestul IPJ Dolj, iar sâmbătă a fost prezentat Curţii de Apel Craiova pentru confirmarea mandatului. Instanţa a dispus faţă de el măsura controlului judiciar, fiind pus în libertate, cu interdicţia de a lua legătura cu ceilalţi membri ai grupării din care a făcut parte.

Este vorba despre gruparea destructurată pe 16 iulie 2014, când poliţiştii BCCO Craiova şi procurorii DIICOT Craiova descindeau la 86 de adrese din municipiu pentru a ridica mai mulţi suspecţi într-un dosar de fraude informatice. Din cercetările făcute de anchetatori s-a stabilit că, începând cu anul 2012, membrii grupului infracţional organizat ar fi săvârşit infracţiuni de skimming şi retrageri frauduloase de bani de la bancomate din Franţa, Marea Britanie, Coreea de Sud, Germania, Austria, Belgia şi Norvegia, sumele fiind apoi transferate în România. De asemenea, membrii grupului infracţional organizat sunt acuzaţi că ar fi instalat fraudulos programe informatice (malware) în sistemele informatice folosite de diferite agenţii de transferuri monetare din Marea Britanie, Germania, Austria, Belgia, Norvegia, introducând astfel date nereale în sistemele informatice. Prin aceast mod de operare, suspecţii ar fi obţinut venituri ilicite de peste 800.000 de dolari. Şase persoane au fost reţinute la momentul respectiv: Mihai Biban, Angel Albu, Dragoş Brătănescu, Alexandru Şarpe, Mihail Beică şi Daniel Niculescu, însă numai Brătănescu a fost arestat preventiv. Pe 29 iulie 2014, anchetatorii au cerut arestarea altor doi suspecţi din acest dosar – Alin Budoi şi Petrişor Costache, zis „Bavarezu“, iar Tribunalul Dolj a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Iar acum a ajuns în ţară şi Traşcă.