Măgura: Tabere tematice pentru elevi

0
363

În această vară, elevii dornici de a împleti cartea cu distracţia pot alege studiul interactiv. Adică pot opta pentru o tabără tematică. Arta dramatică, dezvoltarea inteligenţei şi învăţarea limbii engleze, activităţi outdoor, jocuri de rol, workshopuri, discuţii, improvizaţii, cercuri literare, experimente şi, nu în ultimul rând, exerciţiile sunt doar câteva din activităţile pe care şi le-au propus profesorii coordonatori pe parcursul acestor tabere.

Adriana Neagoe, profesor de artă dramatică, are o experienţă de peste opt ani în învăţământ şi va susţine în cadrul taberei tematice, în limba engleză, pentru elevii de clasele I-VIII, activităţi de dezvoltare personală, socială şi emoţională prin artă teatrală (Developing through Drama). Prin acest curs, copiii îşi dezvoltă încrederea şi stăpânirea de sine prin confruntarea cu situaţii reale din viaţă, învaţă să lucreze individual şi să acceseze resurse necesare pentru a face acest lucru, să facă parte dintr-o echipă şi să-şi asume roluri în grup, să îşi exprime personalitatea prin jocuri de imaginaţie, să interacţioneze cu ceilalţi, învaţă cum să îi respecte ideile celorlalţi, să fie ordonaţi, să aibă iniţiativă în jocurile de rol, să îşi exprime sentimentele prin jocurile de rol şi îşi folosesc imaginaţia pentru a crea povesti.

Dezvoltarea abilităţilor de comunicare

Chiar şi după mulţi ani de studiu, cei care învaţă o limbă străină nu capătă încredere în a folosi acea limba şi în afara claselor. Adevărata comunicare implică idei, emoţii, sentimente şi adaptabilitate. Învăţarea tradiţională a limbii engleze nu încurajează elevii să folosească limba într-o astfel de manieră şi să capete fluenţă. Prin urmare, organizatorii taberei își propun ca prin acest curs să dezvolte abilităţile de comunicare. „Predarea limbii engleze prin arta teatrală oferă context diferit pentru ascultare şi pentru comunicare, ajutându-i pe elevi să folosească toate resursele pe care le au şi îşi dezvolte abilităţile lingvistice. Este distractiv, este atractiv şi este un mod perfect de a-i ajuta să comunice în limba engleză!”, a mai spus prof. Adriana Neagoe.

Copiii beneficiază de şedinţe de consiliere şi psihoterapie individuale

Ileana Iliescu, consilier, psihoterapeut de grup şi individual, cu experienţă de lucru atât cu copii, cât şi cu elevi, va susţine un Program pentru dezvoltare a inteligenţei emoţionale şi logico-matematice prin educaţie raţional-emotivă şi comportamentală. Elevii vor învăţa într-o formă ludică şi plăcută să comunice într-un mod asertiv cu cei din jur, să-şi identifice şi să îşi exprime emoţiile, cunoaşterea şi încrederea de sine, depăşirea unor blocaje psihologice, dezvoltarea creativităţii, a voinţei şi a motivaţiei dar şi însuşirea şi dezvoltarea abilităţilor de gândire logică. Copiii beneficiază de şedinţe de consiliere şi psihoterapie individuale, iar la sfârşitul excursiei vor primi evaluarea psihologică.  «Metodele de dezvoltare constau în jocuri de rol, training asertiv, tehnici proiective, tehnici de relaxare, jocuri de improvizaţie, jocuri de gândire, exerciţii de rezolvare a problemelor (problem solving skills), strategii de obţinere a unui scop, „cerc literar” – stimularea interesului pentru activităţi intelectuale şi culturale», a precizat psihoterapeutul Ileana Iliescu.

„Fast Start în English”

Andreea Neamţu va susţine programul intitulat „Fast Start în English” – Învăţarea limbii engleze prin jocuri. „Gramatica şi conversaţia în limba engleză îţi creează dificultăţi? Atunci le putem descoperi misterele prin jocuri!”, susţine profesorul îndrumător. În timpul unor astfel de activităţi, elevii sunt concentraţi pe activitatea în sine şi, fără să îşi dea seama, îşi însuşesc noţiunile de gramatică. „Vom descoperi lumea înconjurătoare, vom face experimente, vom călători prin diferite ţări şi vom învăţa despre culturile lor, vom descoperi mistere Pământului, cât şi ale Universului. Pentru elevii mai avansaţi, se vor face jocuri şi exerciţii pregătitoare pentru examenele Cambridge. Înscrieri se mai fac până pe 24 iunie”, a mai spus prof. Andreea Neamţu.