Moody’s degradează Ciprul

0
317

Agenţia de evaluare financiară Moody’s a retrogradat miercuri, cu două trepte de rating, nota datoriei pe termen lung a Ciprului, la „Ba3”, împingând-o în categoria „speculativă”. „Ba3” corespunde unui debitor care poate face faţă angajamentelor sale în circumstanţe normale, dar prezintă riscuri pentru creditori. Moody’s a avertizat că nota Ciprului rămâne sub examinare, pentru o posibilă reducere. Fiindcă agenţia doreşte să „evalueze riscurile substanţiale pentru sectorul bancar de stat, generate dintr-o ieşire a Greciei din zona euro” după alegerile legislative programate duminică. „Principalul motiv al schimbării notei este creşterea concretă a probabilităţii unei ieşiri a Greciei din zona euro, crescând, astfel, probabilitatea susţinerii prin ajutor guvernamental a băncilor cipriote”, menţionează agenţia. Ciprul, a treia mică economie a zonei euro, are legături strânse cu Grecia în plan politic, economic şi cultural. Colapsul activităţii din Grecia a fost fără importanţă crescută pentru insulă. Până acum. În plus, Spania, Cipru şi Italia sunt văzute ca posibile apropiate victime ale crizei datoriilor din zona euro. Slăbirea notei cipriote este explicată printr-un acces limitat pe pieţele de capital. Moody’s opinează că planul de ajutor al băncilor ar trebui să prevadă o sumă cuprinsă între 5% şi 10% din PIB. O sumă mai mare ar duce la creşterea datoriei publice cu 10 puncte procentuale din PIB. Agenţia de rating a coborât nota la două bănci ale ţării, Hellenik Bank, cu o treaptă, la „B1”, şi Bank of Cyprus, tot cu o treaptă, la „B2”. Cipru a aderat la UE în 2004 şi a adoptat în 2008 moneda unică. Guvernatorul Băncii Centrale, Panikos Demetriades, a declarat miercuri că dacă ţara sa face apel la fonduri străine pentru recapitalizarea sectorului său bancar, el ar recurge mai de grabă la împrumuturi bilaterale de la creditori, fără a preciza dacă există un plan al Uniunii Europene. Dacă Ciprul va cere un ajutor UE pentru susţinerea băncilor în dificultate suma ar putea atinge 4 miliarde de euro, a declarat, miercuri, ministrul cipriot delegat pentru Afaceri Europene.