Francois Hollande nu îi convinge încă pe francezii. O fotografie parisiană

Timp de aproape două săptămâni am fost la Paris. În mai, capitala luminilor este, de-a dreptul, fabuloasă, dar asta nu mai trebuie spus. Tumultoasă rămâne, în schimb, viaţa politică, şi tot mai încercată, de la o zi la alta, viaţa parisienilor. Care se arată într-o stare de disconfort faţă de actuala situaţie politică, pe care o taxează, deocamdată, în sondajele de opinie. Impresii? Doar câteva, fiindcă ele au un dinamism aparte şi, de la o zi la alta, sunt ameninţate de perisabilitate. 

Aşadar, şeful statului francez, Francois Hollande, va ţine mâine, joi, cea de-a doua conferinţă de presă din mandatul său de cinci ani, la şase luni după cea dintâi. Aşa cum a promis. Într-un moment în care lipsa popularităţii sale a crescut, ceea ce s-a întâmplat şi cu şomajul. Pentru întâlnirea cu presa, care se anunţă încărcată, se pregăteşte asiduu, „dar noi nu ştim tot ce face”, s-a confensat un apropiat de la Palatul Elysee. Contextul s-a schimbat. Lipsa de popularitate a crescut şi, cum spuneam, şi şomajul. Guvernul cunoaşte sincope şi Franţa a obţinut un răgaz de trei ani pentru a scădea, sub 3%, deficitul PIB. De această dată, Francois Hollande va încerca să dea un sens acţiunii sale. Apropiaţii săi, precum cei din PS, aşteaptă ca el să definească „etapa următoare”. Se anticipează că va întări ideea de „socialism diferit”, susţine unul dintre colaboratori, asumându-şi mai mult politica social-democrată. Competitivitate, relaţia cu lumea antreprenorilor … A ales calea lui. Pe acest fond, preşedintele Republicii trebuie să abordeze temele de actualitate. Ar putea insista pe tema reformării profesionale, care se aproape de inima lui. Apoi pe tema sistemului de pensii. Dar aceasta să rămână la principiile anunţate. În revanşă, în acest context, anumite chestiuni de politică de familie. Subiectul este prea exploziv. Segolene Royal, fosta sa parteneră de viaţă, la lansarea cărţii sale, „O altă idee a curajului”, a vorbit, pe un important canal de televiziune, despre necesitatea unei restructurări, la Bercy. Ea a mai spus că „este inacceptabilă” o zâzanie între miniştri. Principalii vizaţi sunt Pierre Moscovici, ministrul Economiei şi Arnaud Montebourg de la Ministerul Redresării Productive. Dar mai este un aspect care ţine de un mic can-can, bine întreţinut emoţional de presa din Hexagon. Se evocă „tragedia de La Rochelle, actul II”. Este vorba de o tragedie în sens politic, să ne înţelegem. Masimo Bono, primarul din La Rochelle, care a susţinut-o anul trecut pe Segolene Royal, pentru un nou mandat parlamentar, a anunţat că nu va mai candida. În schimb, va candida prietenul său, Jean-Francois Fourtaine, care l-a susţinut pe Olivier Falorni, un socialist dizident, adversarul lui Segolene Royal, care a şi câştigat. Alături de Segolene Royal, fostă candidată la preşedinţie, în 2007, se află, în momentul de faţă, o bună parte a presei franceze, mai ales că în toată povestea s-a amestecat şi actuală parteneră, Valerie Trieweiler, cu un mesaj scandalos pe Twitter.

Ieşirea din tunel a Franţei

În privinţa echipei guvernamentale, Francois Hollande nu poate să anunţe o remaniere. În Paris Match-ul de săptămâna trecută, el a spus că nici unul dintre miniştrii săi nu este protejat, dar că o remaniere nu este prevăzută pentru moment. La o primenire a organigramei Bercy, care nu este în discuţie, cum spuneam, Francois Hollande nu are încă soluţii. Oricum, şeful statului intenţionează că arate că el dă linia guvernului, îngrijorat de popularitatea sa în scădere. Chiar dacă înţelege scepticismul francezilor, probează că are încredere în miniştrii săi. Şi la francezi se vorbeşte despre ieşirea din tunel, deşi, ca şi în alte părţi, nu se zăreşte luminiţa.

Trenurile imigranţilor şi casele proprietarilor

Villemomble este una dintre multele suburbii care gravitează în jurul Parisului. Dimineaţa, la prima oră, de aici pleacă RER-urile, trenurile regionale care îi duc pe imigranţi la muncă, în diferite colţuri ale Parisului. Cei mai mulţi locuiesc cu chirie în blocuri cu mai multe etaje, adevărate turnuri-Babel pentru că locatarii provin de unde nici nu gândeşti. Multe dintre locuinţe sunt oferite de statul francez sub formă de protecţie socială şi chiria este acceptabilă. Dacă ai un loc de muncă ai multiple avantaje şi fiecare încearcă să-l păstreze chiar dacă trebuie să schimbe câteva metrouri ca să ajungă la destinaţie. Staţiile peco, boulangeriile, magazile în care muncesc se află şi la o oră de mers cu mijloacele de transport în comun, e o picoteală generală, dar nimeni nu cedează. Spre ora prânzului, Villemomble rămâne pustiu, inundat de aroma pronunţată de unt, mereu aceeaşi, care pleacă din vestitele lor patiserii. Francezii pensionari, cu stare materială bună, sunt proprietarii caselor frumoase pe care le întâlneşti aici. Un meseriaş, român la origine, povestea cât de complicat e să-i dai faţă stâncii brun-verzui pe care o întâlneşti pe faţadele imobilelor. Dar nu efortul îi îngrijorează pe aceştia. Se găsesc mulţi constructori pricepuţi care pot să facă asta contracost, iar ei se ocupă, în linişte, de grădinile mici, cochete, pline de flori. Pe străzi, evident, nici un câine comunitar şi nici o maşină parcată pe trotuare. Bus-ul 303, care deserveşte zona, circulă la un interval de 15 minute şi nimeni nu se gândeşte să-i schimbe orarul fie şi dacă urcă numai o singură persoană la o oprire.

Modă şi politică la Paris

Există însă un loc care arată că tot ritualul acesta ciclic, care se repetă zilnic, e perturbat de ceva. În centrul balnieue-ului, primăria a amenjat un afişaj public.Aici se confruntă partidele politice, aici se exprimă cetăţenii. În ultima săptămână, cap de afiş a fost preşedintele ţării, Francois Hollande. Şeful statului a apărut într-un afiş, numele său fiind asimilat cu eşecul. Adversarii nu se expun prevederilor legii şi nu rup afişele de acest fel, în schimb, lipesc alăturat, pe cele care le aparţin, cu un mesaj mobilizator, bineînţeles. Şi acest lucru se repetă. În concluzie, se face multă politică la Paris. Pe terase, pe băncile din squaruri, ca să nu mai vorbim de malurile Senei, parisienii comentează, analizează, fac propriile sondaje. Dar când nu a fost asta?

O nebunie: PSG, campioană

Paris Saint Germains a repurtat al treilea titlu de campioană a Franţei, pe terenul celor din Lyon. Suedezul Zlatan Ibrahimovici este considerat cel mai mare atacant parisian în ultimii 20 de ani. Dar jucătorii săi nu au putut rămâne, luni, mai mult de cinci minute, pe podiumul amenajat lângă turnul Eiffel, în Piaţa Trocadero, din cauza suporterilor, forţele de ordine intervenind cu fumigene şi gaze lacrimogene. Din raţiuni de securitate, conducerea Paris Saint-Germains şi partenerul Nike au anulat mini-croaziera pe Sena, în vederea salutării suporterilor. Este primul triumf al acţionarilor Quatar Sports Investments (QSI), la doi ani după ce au cumpărat clubul. ”Libertate pentru ultraşi”, se putea citi pe un banner afişat înainte de sosirea echipei pe esplanadă. Fotoreporterii au surprins incidente pe Champs-Elysees, numeroşi suporteri fiind ridicaţi de forţele de ordine. Actualul preşedinte Nasser Al-Khelaifi a implementat o creştere a preţului biletelor şi a încurajat crearea de forumuri de familie. Lăsând fotbalul puţin deoparte, dacă putem, francezii de rând nu s-au arătat deloc prea încântaţi de anvergura incidentelor survenite fiindcă, chiar dacă evenimente similare, s-au mai petrecut în februarie 2010, la un meci PSG-Ol. Marseille; la 26 octombrie 2009, la o partidă Ol. Marseille-PSG; la 23 noiembrie 2006, la o partidă PSG-Hapoel Tel-Aviv. Izbucnirile violente ale suporterilor radicali au estompat din frumuseţea Parisului, în mai, când rozele înfloresc şi când fotbalul şi-a etalat, cum se spune, şi partea lui deloc frumoasă.