Craiova: Peste 20 de amenzi pentru neportul centurii de siguranță

0
293

Ieri, 14 aprilie a.c., efectivele Biroului Rutier Craiova au organizat, pe principalele artere rutiere din municipiul Craiova, o acțiune având drept scop prevenirea evenimentelor rutiere soldate cu pagube materiale sau victime. Polițiștii rutieri au avut în vedere și conștientizarea conducătorilor auto şi a pasagerilor cu privire la importanța purtării centurii de siguranță. Pe parcursul acestei acțiuni au fost aplicate 49 sancțiuni contravenționale, dintre care 21 pentru neportul centurii de siguranță, iar alte 12 pentru folosirea telefonului mobil în timpul mersului. Valoarea sancțiunilor se ridică la aproximativ 5000 lei, după cum au precizat reprezentanții IPJ Dolj.