După o lungă carieră în serviciul naţiunii, Hillary Clinton (n. 26 octombrie 1947) refuză „să rămână acasă, să facă prăjituri şi să ia ceaiul”, pentru a relua o frază de-a sa din 1992. Şi-a anunţat deja candidatura democrată la prezidenţialele din 2016, după o tentativă similară în 2008, când s-a văzut învinsă de Barack Obama. „Nu m-am născut Prima Doamnă şi nici senator. Nu m-am născut membru al Partidului democrat, nu m-am născut avocat sau susţinător al drepturilor femeii şi ale omului. Nu m-am născut soţie sau mamă. M-am născut în America mijlocului de secol XX, un loc şi un timp al oportunităţilor”, mărturiseşte Hillary Clinton în cartea sa „Istorie trăită” (Ed. Rao, 2003). Extrem de liberală, în sensul american al termenului, foarte feministă, francă, foarte… Lady Macbeth, soţie, mamă, avocată, militantă, autoare, deţinătoare de câini, fan al deux piece-ului cu pantalon, inteligentă, chiar extrem de inteligentă, absolventă a Facultăţii de Drept din Yale, iată o descriere succintă a unei personalităţi neobişnuit de puternice. Se spune despre Hillary Clinton că nu a mai condus maşina din 1996, că a avut conversaţii imaginare cu mai mulţi dintre idolii săi, precum Eleanor Roosevelt, formă de terapie care se numeşte „meditaţie reflexivă”, este fan Fabian, un cântăreţ/actor/idol al anilor’50, precum Elvis, dar nu acelaşi stil. Prezida chiar la liceul din Illinois fan club-ul Fabian, a devorat romane poliţiste, a câştigat mai mult decât soţul său, când acesta era guvernator în Arkansas: în 1991, Hillary Clinton a câştigat peste 188.000 de dolari, onorariu prin cabinetul de avocatură, în timp ce Bill câştiga mult mai puţin din demnitatea deţinută. În două rânduri, în 1981 şi 1991, National Law Journal a plasat-o printre cei mai influenţi 100 de avocaţi ai Americii. În 2004, aflându-se în Estonia, cu John Mc Cain, ambii senatori, l-a convins pe acesta, într-un restaurant, că ţine la băutură. În cartea sa „Istorie trăită”, Hillary Clinton povesteşte despre călătoria sa în Europa Centrală, începută la Bucureşti, „cândva, una dintre cele mai frumoase capitale europene”. Aflase că Bucureştiul fusese comparat cu Parisul, la începutul secolului al XX-lea, dar pierduse mult din eleganţă şi strălucire în timpul celor 40 de ani de guvernare comunistă. „Arhitectura dominantă acum era realismul socialist în stil sovietic, vizibil chiar în scheletele goale ale clădirilor gigantice care nu au fost terminate”. După întâlnirea cu reprezentanţi ai Asociaţiei „21 Decembrie”, care şi-au spus povestea revoluţiei lor, Hillary Clinton narează: „Am fost surprinsă de haitele de câini vagabonzi de pe străzi – aşa ceva nu mai văzusem în nici un alt oraş – şi l-am întrebat pe ghidul nostru despre ei”. „Sunt pretutindeni. Oamenii nu îşi pot permite să îi ţină acasă, ca animale de casă, şi nu există nici o metodă de a-i strânge de pe străzi”. Alte referiri vizează moştenirea copiilor bolnavi de SIDA, sistemul adopţiilor măcinat de corupţie, dar „de la vizita mea, România a făcut progrese impresionante, în condiţii nefavorabile, fiind membru în devenire atât al NATO, cât şi al UE”. Relatarea este premergătoare admiterii României în NATO şi UE. Impresiile sunt nedecantate şi destul de ambigue. Se spune că Hillary Clinton a demarat cursa pentru alegerile prezidenţiale, de anul viitor, dintr-o poziţie mai bună ca cea deţinută în 2008, când era dată în sondaje ca învingătoare la alegerile primare. Fostă Primă Doamnă, senator de New York şi secretar de stat, se pregăteşte să intre în istorie ca prima femeie aleasă preşedinte al SUA. Rivalii săi potenţiali, în alegerile primare, vicepreşedintele Joe Binden, senatoarea Elisabeth Warren, care nu şi-au anunţat intenţia de a candida, sunt, potrivit sondajelor, mult mai slab plasaţi în privinţa intenţiilor de vot. Puternică psihic, ageră şi complexă, rece şi determinată, după ce a suportat supliciul Raportului „Kenneth Starr”, suplă în gândire, cunoscătoare a realităţilor lumii complicate în care trăim, Hillary Clinton îşi va juca şansele, cu inteligenţă şi farmec, dar şi cu înverşunare. Asta cu certitudine. Adversarii politici din câmpul republican, pe reţelele de socializare îi reamintesc deja „Afacerea Benghazi” (septembrie 2012), care a costat vieţile a patru persoane, inclusiv pe cea a ambasadorului Chris Stevens.
